La fel, a fost dispusă confiscarea din contul inculpatei, a contravalorii sumei de peste 4,8 milioane de lei în contul statului, cu titlu de mijloace bănești folosite la comiterea infracțiunii, urmînd ca la punerea în executare să se țină cont de concurența sumelor încasate în beneficiul statului cu acest titlu, de la alte persoane care au participat la comiterea infracțiunii.
Potrivit procurorilor, inculpata ar fi acceptat în perioada 23 iulie – 20 octombrie 2022 din partea grupului criminal organizat 4, 8 milioane de lei. Acești bani au fost folosiți pentru activitatea şi întreținerea partidului, în scopul promovării şi realizării intereselor formațiunii pe arena politică din țara noastră, notează Noi.md cu referire la tvrmoldova.În coordonare cu alți membri ai partidului, ea a recepționat și distribuit banii ilegali pentru organizarea și remunerarea participanților la protestele din fața Parlamentului, Guvernului, Președinției etc. Ea mai este învinuită că a transmis liste cu participanți și mijloace de transport. A organizat transportul și plata protestatarilor, cîte 400 de lei pe zi de persoană, a gestionat sume mari de bani primite de la curieri.
Conform deciziei, inculpata urmează să execute 4 ani de detenție în penitenciar de tip semiînchis pentru femei.
Sentinţa poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile, prin intermediul Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, din momentul pronunțării integrale a acesteia.
Adăuga comentariu