Incendii stiri: 558
Criza energetică stiri: 1730

Ședința Parlamentului. Deputații urmează să prelungească starea de urgență (LIVE TEXT)

1 dec. 2022,, 16:00   Politică
2482 1

16:49 // Gavrilița: Întradevăr atîta timp cît aceste atacuri asupra infrastructurii civile, strategice energetice în Ucraina vor continua, atîta timp în RM vor exista riscuri.

Chiar dacă aducem electricitateea din altă parte, așa sînt liniile electrice care timp de 30 de ani nu au fost reorientate spre alte surse. În același timp, am comunicat despre aceste alerte de potențial atac, vom fi alături de oameni și vom pregăti așa cum am pregăti în ultimul an toată țara pentru toate scenariile. Avem planuri de contigență, avem generatoare epntru spitale, avem 230 milioane de metri cubi de gaz în stocurile de rezervă. Vom face tot posibilul ca oamenii să aibă acces la lumină și căldură îna ceastă iarnă.

16.41 // Bolea: Noi procurăm energia electrică din România, zboară rachete prin Ucraina, dar se stinge lumina la noi. Comentați cum procurînd din România sîntem în situația cînd la noi se stinge energia electrică, ori există o anumită trișare?

Gavrilița: În 2019 cînd eram ministrul finanțelor în guvernul Maia Sandu am semnat cîteva acorduri pentru crearea liniei Vulcănești - Giurgiulești, iată că în 2021 dacă Guvernul ep care l-ați instituit dumneavoastră ar fi acționat, noi acuma nu am fi avut probleme, dar în absența unei linii electrice de înaltă tensiune cu România, noi primim energie electrică prin liniile din Ucraina și regiunea Transnistreană.

Borosan: Astăzi, cea mai mare parte a energiei electrice, între 75-80% este acoperit din România, însă fizic electronii traversează liniile electrice din Ucraina, însă atunci cînd din cauza bombardamentelor se deconectează liniile electrice, pentru a proteja elementele de rețea se conectează protecția și deconectează elementele de rețea.


Grosu: Electricitatea nu este că ai împlut o căldare cu curent și o ții acolo, ea circulă vine de la România, trece prin Ucraina și vine la noi și atunci cînd un element este distrus, întreg sistemul este perturbat.

16:37 // Bolea: Cînd intenționați să oferiți un raport privind ultimele 13 luni de cînd avem stare de urgență.

Gavrilița: Raportul este anexat tuturor documentelor care au venit la parlament. În afara de aceasta, toate dispozițiile CSE se publică în aceiași zi pe pagina guvernului, sînt gata să vin oricînd va solicita parlamentul cu raport mai detaliat pe aceste teme. Referitor la activitate în general, aceste raportări se fac regulat și putem orcînd să le prezentăm parlamentului.

16:32 // Natalia Gavrilița: Nici un parlamentar repsonsabil nu poate să refuze într-un asemenea context să împiedice Guvernul să adopte decizii. Nu este acum momentul pentru dispute politice și retorice populiste.

16:27 // Gavrilița: Vin în fața dumneavoastră după cîteva săptămîni dificile pentru săptămîna noastră.

Bombardamentele au provocat deconectări masive la energia electrică din țara noastră. Cu regret există indicii că asemenea evenimente se vor mai repeta pe parcursul acestei ierni. În luna noiembrie o rachetă a căzut la Naslavcea, iar alte trei rachete au traversat spațiul nostru aerian. Evenimentele pe care le-am menționat, survin în situația în care aprovizionarea cu gaze și electricitate sînt dificitare. Ne confruntăm cu incertitudini permanente în cazul cantităților de gaze livrate.

Pe măsură ce distrugerile din urma bombardamentelor se atestă o creștere a fluxului din țara vecină, doar în noiembrie au fost înregistrate cu 2000 de persoane mai mult decît în octombrie. Totodată atestăm, atacuri cibernetice, alerte cu bombă și alte. Am mai spus-o cînd am fost aici și altă dată, este una din cele mai dificile îndatoriri ca prim-ministră să vin în Parlament și să cer prelungirea stării de urgență.

Instituțiile statului au nevoie de instrumente rapide atunci cînd de la zi la zi trebuie să găsim soluții ca să avem curent electric și gaz. Aceasta este realitatea, iar eu nu m-am temut niciodată să mă uit în ochii oamenilor și să le spun mai devreme.

16:25 // Parlamentul urmează examinarea propunerii de prelungire a stării de urgență.

16:10 // Votat în prima lectură! Femeile vor avea dreptul de a realiza venituri oficial și în perioada concediului de maternitate, cu menținerea dreptului de a beneficia și a primi indemnizația de maternitate. Mărimea indemnizației urmând să fie determinată în baza venitului soției sau soțului care are un salariu mai mare.

15:56 // Proiectul de lege pentru modificarea Legii privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale nr.289/2004 (art.7), votat

15:50 // Procedura de import al materiilor prime, ambalajelor și materialelor de către producătorii locali de medicamente a fost simplificată. Deputații au aprobat în lectura a doua un proiect de modificare a Codului fiscal, a Legii cu privire la tariful vamal și a Legii cu privire la activitatea farmaceutică.

15:15 // Proiectul de lege privind gazele fluorurate cu efect de seră, votat

14:45 // Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind reglementarea construirii unor apeducte, semnat la Chișinău la 20 mai 2021, și a Protocolului de amendare a Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind reglementarea construirii unor apeducte, semnat la Iași la 10 noiembrie 2022, votat

14:30 // Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Regatul Belgiei privind angajarea remunerată în câmpul muncii a unor categorii de membri ai familiilor personalului misiunilor diplomatice și oficiilor consulare, întocmit la Praga, votat

14:11// Proiectul Codului electoral al Republicii Moldova, votat în lectura a II.

14:09 // Bătrîncea: noi nu participăm la votarea în a doua lectură a modificării Codului Electoral. Considerăm că parlamentul nu este pregătit pentru a vota Codul Electoral în a doua lectură.

12:54 // După o serie de amendamente propuse de BCS la legea privind modificarea codului electoral, care într-un final au fost respinse de majoritatea parlamentară PAS, aleșii poporului au mers într-o pauză pînă la orele 14:00

10:49 // Deputații examinează proiectul de lege privind modificarea Codului electoral.

10:46 // Ordinea de zi a fost votată de 56 de deputați.

10:45 // Bătrîncea propune retragerea de pe ordinea de zi a proiectului de hotărîre privind prelungirea stării de urgență. Atrag atenția că în nici o țară de urgență nu este instituită stare de urgență.

Propunerea fracțiunii BCS a fost respinsă.

10:38 // Bătrîncea: Comisia de la Venezia spune că nici un partid nu are dreptul de a aproba asemenea subiecte. Trebuie să aibă loc dezbateri electorale. Astfel modificarea Codului Electoral nu poate avea loc așa. Ultima variantă aprobată de comisia juridică a dispărut votul electronic, asta înseamnă că autorii aud opiniile opoziției. Propunem respectuos amînarea examinării Codului Electoral.

Stamate: Nu discută nimeni despre importanța acestui proiect, acest proiect a fost aprobată în prima lectură în luna iunie, deci am avut discuții publice de foarte multe ori. Am examinat punct cu punct amendamentele, toate propunerile care au parvenit la comisie, toate au fost examinate.

Propunerea fracțiunii BCS a fost respinsă.

10:32 // Gherman: Propunem includerea pe ordinea de zi proiectul de lege dintre România și Republica Moldova privind construirea unor apeducte.

10:10 // Ședința Parlamentului a început cu un mesaj de felicitare pentru România.

Grosu: La mulți ani România, la mulți ani dragi români.

La ședință sînt prezenți 85 de deputați.

Ședința Parlamentului. Deputații urmează să prelungească starea de urgență

1.288Proiectul Codului electoral al Republicii Moldova

2.289Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (Legea nr.797/1996 pentru adoptarea Regulamentului Parlamentului – art.143, 144; Legea nr.768/2000 privind statutul alesului local – art.5, 8; ș.a.)

3.304Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (revizuirea cadrului normativ privind nedescriminarea și asigurarea egalității)

4.267Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (Legea nr.80/2010 cu privire la statutul personalului din cabinetul persoanelor cu funcții de demnitate publică – art.2; Legea nr.52/2014 cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsmanul) – art.1 ș.a.)

5.430Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Regatul Belgiei privind angajarea remunerată în câmpul muncii a unor categorii de membri ai familiilor personalului misiunilor diplomatice și oficiilor consulare, întocmit la Praga

6.419Proiectul de lege privind gazele fluorurate cu efect de seră

7.163Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (Codul fiscal nr.1163/1997 – art.103; Legea nr.1380/1997 cu privire la tariful vamal – art.28; Legea nr.1456/1993 cu privire la activitatea farmaceutică – art.1, 5'1, 12'1, 16, 26)

8.399Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (Codul muncii al Republicii Moldova nr.154/2003 – art.76`1; Legea nr.158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public – art.52; ș.a.)

9.408Proiectul de lege pentru modificarea Legii privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale nr.289/2004 (art.7)

10.437Proiectul de hotărâre privind prelungirea stării de urgență

11.436Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr.26/2022 privind unele măsuri aferente selectării candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor (art.9, 10, 12, ș.a.)

12.Aprobarea proiectului Ordinii de zi a ședințelor în plen ale Parlamentului din 8 - 15 decembrie 2022

13.ÎNTREBĂRI

0
1
0
1
6

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ar trebui să demolăm monumentele din perioada sovietică?
Azi am văzut în vis un ARMISTIȚIU SLAVON!Сандуляк Владислав
Cartea neamuluiКатрук Валерий