X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Ședința Guvernului, anulată. Ce s-a întîmplat

27 mai. 2021,, 09:49   Politică
3155 0

Cabinetul de miniștri în exercițiu urma să se întrunească joi dimineață, 27 mai, în ședință, însă nu a mai făcut-o. Ședința a fost anulată „pentru o altă dată”, după ce, potrivit unor surse din cadrul Guvernului, membrii Executivului în exercițiu nu au ajuns la un consens „pe marginea unui subiect” care urma să fie discutat în cadrul ședinței programate în această dimineață.

Potrivit surselor ZdG din cadrul Guvernului, în cadrul ședinței urmau să fie discutate cele două subiecte, cu privire la granturile SUA, care au fost incluse pe agenda ședinței Guvernului de miercuri, 26 mai, însă nu au fost aprobate și au fost amînate pentru o altă dată, respectiv astăzi, din cauza abținerii la vot a bașcanei UTA Găgăuzia Irina Vlah și absența ministrului demisionar al Justiției, Fadei Nagacevschi.

Subiectele, primul – cu privire la iniţierea negocierilor şi aprobarea semnării celui de-al unsprezecelea Amendament la Acordul de asistenţă privind obiectivul de dezvoltare dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru o guvernare democratică mai eficientă şi mai responsabilă, semnat la Chișinău la 28 septembrie 2016 și al doilea – cu privire la inițierea negocierilor şi aprobarea semnării celui de-al unsprezecelea Amendament la Acordul de asistență privind obiectivul de dezvoltare dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru creşterea comerţului şi investiţiilor în sectoarele-cheie, semnat la 28 septembrie 2016, care au fost incluse pe agenda ședinței Guvernului de miercuri, 26 mai, însă din lipsă de cvorum, au fost amînate pentru o altă ședință, urmau să fie discutate în ședința de joi. Asta după ce, miercuri, Irina Vlah s-a abținut de la vot, iar ministrul demisionar al Justiției, Fadei Nagacevschi, nu s-a prezentat la ședință.

Sursele ZdG ne-au comunicat că nici de această dată membrii Cabinetului de miniștri nu au ajuns la un consens pe marginea acestor două subiecte, astfel că ședința a fost anulată, înainte ca să fi început.

Agenda ședinței Executivului de joi nu a fost publicată pe site-ul Guvernului.


Ședința de joi dimineață era programată pentru ora 8:30.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?