X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Satul cultural Katara a fost inaugurată Sculpturii Prieteniei dintre Republica Moldova și Statul Qatar

13 iun. 2022,, 07:15   Politică
2654 0

Aflată într-o vizită de lucru la Doha, prim-ministra Natalia Gavrilița a participat la inaugurarea, în Satul Cultural Katara, a Sculpturii Prieteniei dintre Republica Moldova și Statul Qatar, dedicată celor 25 ani de la stabilirea relațiilor diplomatice.

Șefa Executivului a menționat că, în ultimul timp, colaborarea dintre cele două țări a cunoscut o ascensiune considerabilă, iar părțile rămîn deschise spre dezvoltarea parteneriatului, fapt confirmat și prin semnarea a două Acorduri care extind cadrul legal bilateral.

„Opera de artă inaugurată astăzi simbolizează prietenia dintre popoarele și statele noastre, dar și intenția de a dinamiza și mai mult relațiile bilaterale. Ne bucurăm că există o dorință reciprocă de a realiza împreună cît mai multe proiecte care vor aduce rezultate reale și beneficii oamenilor”, a spus Natalia Gavrilița.

Tot ieri, prim-ministra a participat la inaugurarea expoziției sculpturilor de formă mică a artiștilor din Republica Moldova. Expoziția cu genericul „Imaginea lumii în metal și piatră” se desfășoară la Doha, în perioada 12-28 iunie curent.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?