X 
Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3988

Sandu răspunde acuzațiilor privind vînzarea pămînturilor. Cum comentează Pascaru

25 aug. 2020,, 18:09   Politică
4175 7

Lidera PAS, Maia Sandu, neagă că ar fi avut intenția de a permite vînzarea pămînturilor cetățenilor străini. Într-o declarație publică, Sandu a calificat drept “minciuni” aceste afirmații.

"Pentru că le-am dat în obraz că nu le pasă de agricultori și de pămînturile noastre, ei amăgesc oamenii că noi vrem să vindem pămîntul cetățenilor străini. Este o minciună cît prostia lor de mare", a declarat Sandu.

Lidera PAS a precizat îl va acționa în judecată pe deputatul PSRM Corneliu Furculiță.

Într-un comentariu pentru Noi.md, colegul său de partid Nicolae Pascaru a declarat că în 2019 Maia Sandu a avut o întîlnire cu membrii Asociației Investitorilor Străini, în cadrul căreia a fost discutată implimentarea Cărții Albe care presupune posibilitatea vînzării pămînturilor.

"Asociația Investitorilor Străini a invitat-o pe Maia Sandu la ei și ea a venit cu un mesaj de susținere privitor la "Cartea Albă". Poate Maia Sandu nu are idee unde merge la întîlniri și nu citește regulamentele, ori ea face populism. Asta s-a întîmplat în 2019, în luna octombrie. Ea trebuia să fie la curent cu conținutul acestei Cărți Albe, să știe ce vor investitorii străini. Fie este un politician incompetent, dacă nu ține minte ce a făcut în guvern sau la ce întruniri a participat, fie minte. Cum oamenii să o înțeleagă? Furculiță nu este de vină că Maia Sandu se ocupa cu populismul și uită de tot ce a făcut în guvernul condus de ea", a declarat Nicolae Pascaru, care a publicat pe o rețea de socializare documentul intitulat "Cartea Albă 2019. Propunerile Investitorilor Străini pentru îmbunătățirea climatului investițional în Republica Moldova".


Potrivit lui, în document se precizează următoarele: "Investitorii străini recomandă și consideră necesară modificarea legislației în sensul excluderii normelor care îngrădesc dreptul de vînzare-cumpărare a terenurilor cu destinație agricolă al persoanelor juridice cu capital social străin integral sau parțial".

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?