COVID-19 în MOLDOVA VACCINAȚI 404 766   INFECTAȚI 256 187(+45)   TRATAȚI 249 250     DECESE 6175(+2)   Mai multe detalii
Diaspora stiri: 1203
Preşedintele stiri: 2783

Sandu: Problema lipsei banilor pentru alegeri este creată artificial

13 mai. 15:44   Politică
2398 12

Șeful statului, Maia Sandu, susține că problema lipsei banilor pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate nu există. Ea a declarat despre acest lucru în cadrul unei emisiunii la Radio Moldova.

Ieri, Guvernul a decis să aloce doar 70 de milioane de lei pentru organizarea scrutinului, ceea ce reprezintă puțin mai mult de jumătate din suma depusă de CEC. Potrivit Maiei Sandu, problema este creată artificial pentru ca alegerile să nu aibă loc.

Președintele susține că cele 70 de milioane de lei alocate ieri de guvern reprezintă o primă tranșă din suma necesară.

Potrivit șefei statului, echipamente de protecție pentru membrii comisiilor electorale există, din multiple donații pe care le-a primit țara noastră. Mai mult, în zilele următoare, R. Moldova urmează să primească o donaţie de materiale de protecţie în lupta cu COVID-19 din partea Germaniei. O parte din donaţie va consta din măşti de protecţie, mănuşi și combinezoane.

”Este obligația Guvernului să identifice banii, bugetul de stat are în jur de 50 de miliarde de lei. E clar că se pot găsi 125 sau 120 de milioane pentru alegeri. Şi CEC, şi guvernul au obligaţia să organizeze corect alegerile. Cetăţenilor trebuie să li se respecte dreptul de vot”, a spus Maia Sandu.


Guvernul Republicii Moldova va aloca 70 de milioane de lei pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Această decizie a fost luată de Cabinetul de Miniștri pe 12 mai. Banii vor fi alocați din Fondul de rezervă al Guvernului.

Anterior, Comisia Electorală Centrală (CEC) a estimat cheltuielile electorale la 125 milioane de lei.

Recomandă:

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Ar trebui de deschis secții de votare suplimentare peste hotare?