Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Sandu: Mie nu mi-a plăcut ideea să mă mut la Chișinău

22 ian. 2020,, 08:45   Politică
6339 16

Se spune că viața de student este cea mai frumoasă și importantă din viața unui om, fiind plină de diverse evenimente, care își pun amprenta asupra personalității. Așa caracterizează perioada studenției și lidera PAS Maia Sandu.

Aceasta spune că, deși de la început i-a fost cam complicat, peste ceva timp s-a adaptat, „după care lucrurile au arătat altfel”.

„Mie nu mi-a plăcut ideea să mă mut la Chișinău. Eu mă simțeam foarte bine acasă, cu părinții mei și am trecut destul de greu prin perioada de adaptare. Asta se întâmpla în ’89- ’90 când situația economică era destul de proastă. A fost mai dificil. Eu am vrut să vin acasă. Mă întrebam ce să fac să las facultatea și să mă întorc acasă la părinți. Asta cred că a durat vreo doi ani de zile, până m-am acomodat, după care lucrurile au arătat altfel. Am stat la cămin cu altă lume, cu bune și cu rele. Am învățat într-o perioadă în care și educația era în tranziție. Am început în anul I cu sistemul socialist și am finalizat cu capitalismul. Am avut o notă medie peste 9. Am fost sârguincioasă. Nu întotdeauna am reușit așa cum mi-am dorit, dar m-am străduit”, a povestit Sandu la emisiunea „Iubește viața” de la TV8.

Maia Sandu a vorbit și despre o altă etapă din viața sa, când și-a făcut studiile la Universitatea „Harvard” din orașul Cambridge, statul Massachusetts, Statele Unite.

„Eu am avut mai multe etape de studenție. Cea mai recentă este cea de la Harvard, care a fost o experiență extraordinară pentru mine din mai multe perspective și pentru că am avut profesori foarte buni. Am avut colegi extraordinari din vreo 70 de țări. Au fost foarte diferiți, cu experiențe extrem de interesante. Acum am prieteni în toată lumea”, a spus Maia Sandu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?