Sandu, despre includerea lui Ghimpu pe lista electorală a PAS-PPDA

Sandu, despre includerea lui Ghimpu pe lista electorală a PAS-PPDA

PAS și platforma „DA” lucrează în prezent la un mecanism de selectare a candidaților pentru lista electorală comună la alegerile parlamentare, notează Noi.md.

Anunțul a fost făcut de către președinta PAS, Maia Sandu, care a precizat că unul dintre criteriile de selectare a candidaților va fi testul de integritate.

„Primul mecanism este unul de verificare a integrității, aici o să recurgem la metodele pe care societatea civilă le-a propus în trecut, dar care au fost ignorate. Cei care nu vor trece prin acest filtru nu au cum să meargă mai departe. Ne dorim să venim cu oameni care nu au furat și nu o vor face niciodată”, a punctat Sandu în cadrul emisiunii „În profunzime”.

Ea a mai declarat că și membrii altor partide de dreapta sau reprezentanți ai societății civile își pot înainta candidaturile. „Vrem să mergem dincolo de aceste două partide - PAS și PPDA, vrem o platformă de unitate între toate forțele sănătoase, sîntem deschiși pentru membrii ai societății civile”, a declarat ea.

Întrebată mai în glumă mai în serios dacă ar accepta pe listă exponenți ai PL sau chiar pe liderul formațiunii, Mihai Ghimpu, Sandu s-a arătat sceptică că politicianul va dori să treacă testul de integritate.

„Nu știu dacă Mihai Ghimpu va fi de acord să treacă prin comisia de integritate. Mă rog, poate să încerce, dar nu cred că îi va plăcea acest lucru”, a remarcat Sandu.

 

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load