Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Sandu: Avem nevoie de sprijinul partenerilor externi

1 oct. 2021,, 12:46   Politică
3096 13

Președintele Republicii Slovenia, Borut Pahor, aflat într-o vizită la Chișinău, și-a anunțat sprijinul pentru Maia Sandu și pentru reformele pe care și le-a propus Guvernul să le implementeze. „Apreciem recunoașterea reciprocă a certificatelor de vaccinare”, spune șefa țării noastre, transmite Noi.md cu referire la agora.md.

Declarațiile au fost făcute după o întrevedere dintre cei doi oficiali.

„Am discutat despre cele mai importante subiecte de pe agenda noastră: justiție, corupție, economie. Un subiect cheie al discuțiilor noastre este transformarea digitală, iar Slovenia este un exemplu bun în acest sens. Apreciem în acest context implicarea țării în a instrui funcționarii publici de la noi. Am discutat despre cum putem spori sferă economică între țările noastre. Apreciem deschiderea Sloveniei de a recunoaște certificatele COVID-19 emise de autoritățile R. Moldova”, a declarat președinta Sandu.

Potrivit șefei statului, vizita omologului său are loc într-un an jubiliar, atît pentru Republica Moldova, cît și pentru Slovenia ambele țări marcînd 30 de ani de independență.

Borut Pahor se află pentru prima dată în vizită în Republica Moldova, menționînd că se află la Chișinău pentru a sprijini dezvoltarea R. Moldova.


„În cadrul discuțiilor ne-am referit la relațiile bilaterale, dar și despre relațiile cu țările din vecinătate. Cred că datorită insistenței dvs și a Guvernului veți reuși să duceți țara pe calea dreaptă. Îmi imaginez ce greu este ca după zece ani să adoptați legile necesare ca oamenii să fie convinși de lupta împotriva corupție. În măsura în care UE și Slovenia vă pot sprijini în aceste reforme,puteți să vă bazați pe noi”, a declarat președintele Sloveniei, Borut Pahor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?