TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Sandu ar putea ajunge din nou deputat în parlament

Sandu ar putea ajunge din nou deputat în parlament

Fosta prim-ministră Maia Sandu, spune că încă nu știe cu siguranță dacă va candida la următoarele alegeri parlamentare în circumscripția din Hâncești care ar putea avea loc peste trei luni.


Întrebată dacă va pretinde la fotoliul de deputată în Parlamentul R. Moldova, Maia Sandu a spus că trebuie să discute despre acest subiect cu echipa sa. Declarațiile au fost făcute la emisiunea „Politica Nataliei Morari”, la TV8.


„Discutăm în echipă și o să luăm o decizie. – Analizați această opțiune? – Da. – Ați putea candida? – Am zis că analizăm această opțiune și în scurt timp o să venim cu o decizie”,a răspuns Maia Sandu.


Între timp, fosta premieră a precizat că zilele acestea a fost prin mai multe raiona pentru a discuta cu cetățenii.


„Am fost în aceste zile și mi-am vizitat colegii în vreo 12-14 raioane. Merg în raioanele din țară și discut cu cetățenii”, a punctat Sandu.


Guvernul Sandu a fost demis la 12 noiembrie prin moțiunea de cenzură înaintată de deputații socialiști. Aceasta a fost susținută de 63 de deputați socialiști și democrați.




Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load