Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Sandu a pornit spre Kiev cu mașina

11 ian. 2021,, 23:25   Politică
8137 12

Pentru prima sa vizită oficială în afara țării, președinta Maia Sandu a ales să călătorească cu mașina, în loc de avion. Delegația R. Moldova a pornit deja la drum la 11 decembrie. Maia Sandu va fi însoțită de secretarul general al Aparatului Președintelui R. Moldova, dar și de doi consilieri. Iată componența delegației oficiale.

Președinta Maia Sandu va merge la Kiev pentru o vizită de lucru, însoțită de delegația oficială din care face parte și ambasadorul R. Moldova în Ucraina Ruslan Bolbocean. Totodată, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene va merge secretarul de stat Dumitru Socolan.

Din cadrul Aparatului Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu va fi însoțită de secretar general Andrei Spînu, consiliera în domeniul politicii externe Cristina Gherasim, consilierul în domeniul energetic Sergiu Tofilat, dar și de directorul adjunct al Serviciului de Protecție și Pază de Stat Vasile Popa.

Pentru prima vizită oficială într-un stat străin, Maia Sandu a luat cu sine și trei persoane din Secția protocol și comunicare. Mai exact, este vorba de șeful secției - Viorica Sturza, un fotograf -Dumitru Doru și un cameraman - Andrei Boghinschi.

La Kiev, șefa statului planifică o întrevedere oficială cu Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, cu prim-ministrul Denis Shmigal și cu președintele Parlamentului, Dmitro Razumkov.


Amintim că, aceasta este prima vizită oficială în afara țării de la investirea Maiei Sandu în funcție de președinte. În Ucraina, șefa statului merge la invitația omologului său ucrainean Volodimir Zelenski.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?