Au avut loc întrevederi cu reprezentanții administrației publice locale și ai serviciilor desconcentrate, în cadrul cărora au fost discutate subiecte de interes major pentru cetățeni, notează Noi.md.
Printre temele abordate s-au numărat modernizarea infrastructurii locale, atragerea investițiilor, consolidarea capacității autorităților de a gestiona eficient resursele disponibile, extinderea și diversificarea serviciilor publice, precum și implementarea unor proiecte menite să contribuie la creșterea nivelului de trai și la dezvoltarea mediului socio-economic.
Vicepremierul a vizitat mai multe instituții de utilitate publică din localitățile Sănătăuca și Năpadova – inclusiv centre de sănătate, instituții de învățămînt și alte obiective sociale de interes comunitar.În cadrul documentării în teren au fost evidențiate necesitățile de mentenanță, modernizare și gestionare eficientă a infrastructurii publice, pentru a asigura servicii calitative și accesibile tuturor locuitorilor din regiune.
În ultimii ani, satul Sănătăuca a beneficiat de finanțări de peste 2 milioane de lei, alocate prin Programul activităților de reintegrare a țării, pentru modernizarea infrastructurii sociale.
Adăuga comentariu