X 
Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3988

Reforma justiției a fost discutată în cadrul unei ședințe comune a deputaților moldoveni și români

6 apr. 2023,, 18:45   Politică
3017 0

La Chișinău s-a desfășurat cea de-a patra ședință comună a Comisiei juridice, numiri și imunități din Parlamentul Republicii Moldova și a Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări din Senatul României.

În cadrul ședinței, s-a discutat despre o serie de modificări legislative și aspecte necesare pentru eficientizarea procesului de justiție.

„Am discutat subiecte de interes comun pentru cele două comisii și pentru cele două țări – ceea ce ține de reforma în sectorul justiției, la modul general. De asemenea, ne-am referit la acele aspecte legislative care pot fi îmbunătățite, astfel încât sistemul de justiție să funcționeze cît mai eficient”, a menționat președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate.

Totodată, au fost create mai multe grupuri tematice, în care membrii celor două comisii discută despre oportunitatea de îmbunătățire a legislației în ceea ce privește activitatea notarilor, a executorilor judecătorești, a avocaților și a experților judiciari. La ședințele grupurilor de lucru participă reprezentanți ai acestor profesii atât din Republica Moldova, cît și din România.

„Există, în momentul de față dezbatere reală atît în Senat, cît și în Camera Deputaților pentru modernizarea acestor legislații și compatibilizarea lor cu necesitatea de modernizare, de informatizare, de digitalizare, pe care le impun cerințele europene. De asemenea, în cadrul discuțiilor ne-am referit la necesitatea lărgirii spectrului de dialog și pe alte profesii conexe actului de justiție: mediatori, traducători, interpreți”, a menționat președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări din Senatul României, Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș.


Delegația Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări din Senatul României s-au mai întîlnit cu membrii Grupului parlamentar de prietenie dintre țara noastră și România.

Ședințele comune ale comisiilor juridice din Parlamentul Republicii Moldova și din Senatul României se desfășoară alternativ în Moldova și în România.

5
0
0
0
15

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?