X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Recean, la Bălți: "Bunăstarea cetățenilor este prioritatea noastră"

28 dec. 2023,, 14:07   Politică
3199 0

Peste un milion de cetățeni din municipiul Bălți și alte 11 raioane ale țării vor beneficia de asistență de urgență promptă. Astăzi, în prezența prim-ministrului Dorin Recean, a fost inaugurat un nou sediu al Dispeceratului integrat pentru situații de urgență NORD din municipiul Bălți.

La eveniment au fost prezenți ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, șeful IGSU, Alexandru Oprea, reprezentanți ai autorităților publice locale din regiune, notează Noi.md.

Șeful Cabinetului de miniștri a menționat că infrastructura creată în cadrul obiectivului va contribui la reducerea timpului de intervenție în orice situație de urgență și sporirea siguranței cetățenilor.

„Prioritatea Guvernului este întotdeauna aceeași - viața și bunăstarea oamenilor. Astăzi avem un sistem îmbunătățit, performant, pentru a asigura această prioritate. După ce Serviciul 112 va trece în gestiunea MAI, aici, la acest dispecerat, vor veni și medicii de la Urgență”, a menționat Dorin Recean.

„Acest dispecerat va fi locul în care salvatorii, pompierii și medicii vor fi la datorie, pentru a acționa prompt la solicitările cetățenilor. A fost o muncă enormă, efectuată în timp-record, într-un an”, a declarat ministrul Adrian Efros.


Dispeceratul Nord găzduiește serviciile specializate de salvatori și pompieri și de poliție. Acesta asigură preluarea și gestionarea situațiilor de urgență din municipiul Bălți și raioanele Briceni, Ocnița, Dondușeni, Edineț, Soroca, Drochia, Florești, Rîșcani, Glodeni, Fălești și Sîngerei.

4
1
0
0
7

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?