Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

PSRM s-a ales cu 18 președinți de raioane

23 dec. 2019,, 16:00   Politică
4976 0

După validarea mandatelor consilierilor raionali aleși în cadrul alegerilor locale generale din 20 octombrie 2019, la conducerea raioanelor au fost învestiți în funcție 32 de președinți. 18 președinți reprezintă Partidul Socialiștilor, zece sînt de la Partidul Democrat, doi sînt de la Partidul Politic Platforma Demnitate și Adevăr, iar cîte un președinte este afiliat Partidului Acțiune și Solidaritate și Partidului „Șor”. Profilul conducerii raioanelor după scrutinul local este prezentat pe pagina web alegeri.md, scrie IPN, citat de Noi.md.

Directorul ADEPT a menționat că PSRM a reușit să-și promoveze în funcțiile de conducere a celor 32 de raioane 18 președinți (56,3%). Acest rezultat este dublu față de voturile oferite de alegători la alegerile din 20 octombrie 2019 – 27,1% la nivelul raioanelor. De fapt, PSRM a obținut majoritatea absolută în patru consilii raionale (Briceni, Dondușeni, Ocnița și Taraclia) și majoritatea relativă în alte zece raioane. Coalizarea la nivel raional a PSRM cu Partidul Democrat a fost benefică nu doar pentru socialiști, ci și pentru democrați, care au obținut zece funcții de președinți de raion (31,3%) ceea ce, de asemenea, este de aproximativ două ori peste scorul electoral obținut la nivel raional – 16,5%. PDM are majoritate absolută în raionul Nisporeni și majoritate relativă în alte cinci raioane.

ACUM a obținut un scor electoral de 23,5%, majoritatea relativă în 11 consilii raionale, dar a reușit să își promoveze reprezentații în funcția de președinte în doar trei raioane (9,4%) – Criuleni, Ialoveni și Strășeni. Totuși, în ultimul caz, ca și în situația alegerii unor vicepreședinți raionali, aceasta a fost o decizie independentă a consilierilor uneia dintre componentele blocului, contrar poziției generale a formațiunii.

Partidul Șor, cu un scor electoral la nivel de raioane de 6,7%, a obținut majoritatea absolută de consilieri în raionul Orhei, unde și-a ales președintele și patru vicepreședinți de raion. La alegerea vicepreședinților raioanelor, coalizarea PSRM cu PDM a fost favorabilă pentru cele două formațiuni, socialiștii obținînd 28 de funcții de vicepreședinte din 76, iar democrații 25. Componentele Blocului ACUM – PPPDA și PAS – au reușit să promoveze în funcția de vicepreședinte doar 12 reprezentanți.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?