X 
Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

PSRM propune ca SIS să revină în subordinea Parlamentului

2 dec. 2020,, 17:22   Politică
8721 18

Deputații Partidului Socialiștilor vin cu inițiativa ca Serviciul de Informații și Securitate să revină în subordinea Parlamentului, după ce în 2019, instituția a fost trecută în subordinea președintelui țării. Autorii motivează prin faptul că Republica Moldova este o țară parlamentară, fiind necesară „consolidarea controlului parlamentar asupra sistemului național de securitate”, transmite ipn.md.

Potrivit proiectului propus, activitatea SIS trece sub control legislativ, iar directorul va fi numit în funcție de Parlament, pe un termen de cinci ani. „Este de remarcat faptul că fiabilitatea și efectivitatea Serviciului de Informații și Securitate trebuie îmbunătățită în măsură să facă față noilor evoluții, tendințe și provocări pe palierul de securitate, care înregistrează o intensitate ascendentă”, menționează deputații socialiști.

„Ca urmare a analizei complexe a sistemului național de securitate, avînd la baza studiului cadrul legislativ, vulnerabilitățile la nivel național, riscurile de origine externă, inclusiv asimetrice, se constată necesitatea urgentă de a atribui SIS a unor atribuții suplimentare”, se spune în nota informativă a proiectului.

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Sergiu Litvinenco, a venit cu o reacție, menționînd că Igor Dodon a înregistrat, prin deputații săi, un proiect de lege prin care SIS-ul să fie luat din coordonarea președintelui ales. Potrivit lui, Comisia juridică a aprobat, cu cinci voturi, raportul pentru două lecturi.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?