X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Proiectul bugetului de stat pentru anul 2023, aprobat de Guvern. Ce obiecții au fost expuse

7 dec. 2022,, 16:35   Politică
4332 0

Proiectul bugetului de stat pentru anul 2023 a fost introdus suplimentar pe ordinea de zi a ședinței cabinetului de miniștri din 7 decembrie, la inițiativa ministrului Finanțelor Dumitru Budianschi. Inițiativa a provocat critici din partea bașcanului Găgăuziei Irina Vlah, membru din oficiu al Guvernului.

Aceasta a menționat că miniștrii au primit documentul abia cu două ore înainte de întrunire și nu au avut timp suficient să îl examineze. În replică, premierul Natalia Gavrilița a căzut de acord că ar fi fost bine să fi avut mai mult timp la dispoziție, însă dacă se va amîna examinarea, nu se va reuși adoptarea în două lecturi în Parlament, în termenul prevăzut de lege, transmite newsmaker.md.

Guvernatoarea UTA Găgăuzia Irina Vlah a fost împotriva examinării proiectului bugetului pentru anul 2023 în ședința din 7 decembrie a cabinetului de miniștri.

„Proiectul a fost publicat abia azi pe site-ul Ministerului Finanțelor, la ora 12:00. Pe 5 decembrie am citit că este inițiată procedura de pregătire, iar azi la 12:00 au fost anunțate consultări publice. De la ora 12:00 pînă la 15:00, doar trei ore pentru consultări. Noi, membrii Guvernului, am primit documentul la ora 13:00 și sînt sigură că nimeni nu a reușit să îl parcurgă. Legea prevede 15 zile pentru consultări și analiza proiectului, este un document important și trebuie să îl dezbatem printre colegi, ca să înțelegem ce provocări vor fi și ce vom face. Propun amînarea examinării pentru o altă ședință”, a declarat Vlah.

În replică, prim-ministrul Natalia Gavrilița a căzut de acord că situația nu este „plăcută” atunci cînd proiectul bugetului de stat este gata pe ultima sută de metri. Șefa Executivului a remarcat că nu este pentru prima oară cînd se întîmplă așa ceva în R. Moldova.


„Nu aș fi vrut să repet practicile vicioase ale guvernelor precedente, dar am negociat pînă în ultimul moment cu Fondul Monetar Internațional pentru a obține fonduri suplimentare pentru creșteri de salarii și aceasta a influențat capacitatea de a veni cu documentul final. Dar documentele anterioare se află în discuții din luna septembrie”, a argumentat Gavrilița.

Premierul țării a propus examinarea proiectului și adoptarea unor amendamente în Parlament.

„Sînt de acord, este puțin timp, noi nu putem amîna mai mult, pentru că altfel nu reușim să se adopte bugetul în două lecturi în Parlament. De aceea, vă rog să examinați documentul, să îl discutăm și dacă sînt subiecte principiale, să vorbim cu colegii din parlament pentru a face amendamente pentru lectura a doua. Lectura I va fi la începutul săptămînii viitoare, dar a doua după data de 20. Este ceva timp”, a adăugat șefa Guvernului.

După prezentarea proiectului, acesta a fost aprobat de miniștri. Acesta prevede venituri de 64,9 miliarde lei, cheltuieli de 83,2 miliarde lei (6% din PIB) și un deficit de 18,3 miliarde de lei.

Rata medie a inflației prognozate constituie 15,7%. Guvernul prognozează o creștere a PIB-ului de +2%, iar cota datoriei de stat externă în PIB: 39,4%.

0
0
0
1
10

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?