Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Procurorii moldoveni vor solicita aducerea fortață a Ludmilei Kozlovska la audieri

28 dec. 2018,, 11:32   Politică
3160 6

Președintele fundaţiei "Open Dialog", Ludmila Kozlovska, citată pentru ziua de 27 decembrie la Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), nu s-a prezentat la audieri.

Potrivit procedurii, procurorii urmează acum să afle motivul pentru care Kozlovska a refuzat să vină la audieri. Ei au declarat că urmează să o citeze din nou, iar în cazul în care aceasta va veni nici pe viitor în faţa procurorilor, vor solicita aducerea forţată a ei, scrie publika.md.

Amintim că recent, Procuratura Generală a recepționat raportul Comisiei de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor de fapt și de drept privind imixtiunea Fundației Open Dialog și a fondatoarei în treburile interne ale Republicii Moldova. Acesta a fost remis către PCCOCS.

Raportul a fost desecretizat și publicat pe site-ul Parlamentului Republicii Moldova, fiind transmis totodată Parlamentului European, Comisiei Europene, Departamentului de Stat și Congresului Statelor Unite ale Americii, Uniunii Europene, Parlamentului Romîniei, Poloniei și Ucrainei, OSCE, Consiliului Europei, ONU, altor organizații internaționale și agenții naționale.

Comisia a studiat riscurile pentru securitatea națională inerentă activității subiectului investigat, calificabilă drept activitate de inteligență diversionistă străină îndreptată împotriva Republicii Moldova. Aceasta a dat o calificare politico-juridică amenințărilor și a formulat, în limita principiului separării puterilor în stat, recomandări pentru instituții, conform competențelor legale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?