Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Primul lucru pe care-l va face Ceban dacă ajunge primar

23 mai. 2018,, 13:11   Politică
5141 10

Dacă va cîștiga în cel de-al doilea tur al alegerilor locale și va ajunge în fotoliul de primar, Ceban îi va da afară pe viceprimarii Nistor Grozavu și Ruslan Codreanu.

Socialistul a menționat că Nistor Grozavu trebuie să plece de la Primărie pentru că este sub urmărire penală: „Ne este nici o diferență între el, Gamrețchi și alții. El este și figurantul multor autorizații care ne-au urîțit orașul. Știu ce făcea la UTM și o făcea bine, dar în practică la Primărie ce a făcut a fost urît”.

Cît îl privește pe Ruslan Codreanu, Ceban susține că acesta este un profesionist, doar că a fost numit ilegal în funcția pe care o ocupă.

„Ruslan este un domn pregătit. Am lucrat împreună în Guvern. Deși nu împărțim nici pe departe aceleași viziuni cu privire la chestiuni de politică, în Chișinău nu ar trebuie să existe politică. Singura problema în privința lui Codreanu este faptul că dumnealui a fost numit ilegal în funcție. Dacă mergem pe buchia legii, trebuie să respectăm procedura”, a menționat Ceban în cadrul dezbaterilor publice din centrul Capitalei, la care l-a invitat pe Andrei Năstase.

Menționăm că Nistor Grozavu figurează în dosarul „parcărilor cu plată din Chișinău”, în care este vizat și Dorin Chirtoacă. După reținerea lui Chirtoacă, Grozavu a preluat atribuțiile de primar, iar ulterior l-a numit pe Codreanu vice-primar.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?