Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Primarul de Strășeni: Cu noi s-a practicat dialogul prin dosare penale

21 iun. 2019,, 18:22   Politică
3676 0

Criticile primarei municipiului Strășeni, Valentina Casian, la adresa fostei guvernări, au generat reacții contradictorii în rîndul primarior care au participat astăzi, 21 iunie, la întîlnirea autorităților publice locale cu prim-ministra Maia Sandu.

În discursul său, Valentina Casian a criticat lipsa de dialog a fostei guvernări cu autoritățile publice locale și a calificat drept ilegale proiectul „Drumuri bune”, inițiat de democrați, sau proiectul-pilot privind alimentația copiilor în Strășeni, care nu ar fif ost consultat cu părinții și autoritățile locale.

„Dumuri bune 1”, și eu o să vin cu exemplul Strășeni, este un proiect ilegal. Și pentru că am vorbit despre ilegalitatea acestui program am avut zeci de ședințe de judecată, pentru că am știrbit din imaginea celor care promovează și implementează acest proiect. Este martor și mulțumesc Congresului autorităților locale pentru acest sprijin pe care mi l-a acordat ca să ieșim din această situație critică. Nu poate să existe, oameni buni, decizii unilaterale. Nu poate să se implementeze un proiect într-o localitate unde primarul nici nu știe ce drum se va construi, se va repara, de fapt, pentru că aceea nu o putem numi construcție. Nu poate să decidă un președinte de raion sau un alt om din cadrul unui partid care este la guvernare, care drum trebuie să fie construit”,a declarat primara.

„Cu noi s-a practicat să dialogheze prin dosare penale”, a continuat primara, iar declarația a fost urmată de aplauze continue ale primarilor din sală. La încercările repetate ale Valentinei Casian de a-și continua discursul, primarii au început, din nou, să aplaude.

„Eu știu reacția, pentru că nu sînt membru al niciunui partid și poziția mea o voi păstra de acum înainte. Da, în situația în care avem 70 la sută membri ai unui partid, evident că nu mă susțin”, a punctat edila, după care și-a expus și punctul de vedere referitor la interacțiunea cu reprezentanții teritoriali ai Cancelariei de Stat.


Valentina Casian se află la al doilea mandat la șefia Primăriei Strășeni. În 2011, aceasta a candidat pe listele PL, dar nu a fost membri de partid, iar în 2015 a cîștigat alegerile locale drept candidată independentă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?