Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Președintele țării a avut un mesaj pentru conducerea comisiei de la Veneția

29 ian. 2020,, 21:20   Politică
3051 1

Președintele Igor Dodon, aflat într-o vizită la Strasbourg, a avut o întrevedere cu președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio.

Șeful statului l-a felicitat cu prilejul re-alegerii în calitate de președinte al Comisiei și i-a exprimat mulțumiri pentru „asistența personală acordată în medierea situaţiei dificile din sistemul judiciar din țara noastră”.

„Am menționat că apreciem parteneriatul continuu al Republicii Moldova cu CoE și Comisia de la Veneția subliniind faptul că expertiza oferită și opiniile Comisiei sunt indispensabile în vederea ajustării eforturilor de avansare a reformelor din țara noastră”, a menționat Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

Totodată, Igor Dodon a reiterat că reforma justiţiei reprezintă una din principalele priorități pentru conducerea Republicii Moldova” și în acest sens, va promova „o reformă a justiției conform unui model acceptat de comunitatea internațională, societatea civilă, experți în domeniu și conducerea Republicii Moldova”.

„De asemenea, am apreciat angajamentul Comisiei de la Veneţia de a expertiza în regim de urgență proiectul de modificare a Legii privind Consiliul Superior al Magistraturii și am specificat că contăm și în continuare pe asistența acordată pentru a asigura transformările necesare spre bine a vieții cetățenilor noștri”, a mai menționat președintele țării.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?