X 
Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3988

Președintele legislativului austriac, declarație răsunătoare despre locul aflării Moldovei pe harta lumii

16 mai. 2023,, 15:24   Politică
3387 0

Oportunitățile de aprofundare a relațiilor bilaterale moldo-austriece, în special pe dimensiunea comercial-economică și investițională, parcursul ferm al țării noastre de aderare la Uniunea Europeană au fost subiectele discutate în cadrul întrevederii prim-ministrului Dorin Recean cu președintele Consiliului Național al Republicii Austria, Wolfgang Sobotka.

Este prima vizită a șefului legislativului austriac în țara noastră, de la stabilirea relației diplomatice cu Austria, anunță Guvernul, citat de Noi.md

La întrevedere, au fost discutate oportunitățile de intensificare a colaborării comercial-economice în domenii, cum ar fi agricultura și energia verde. Prim-ministrul Dorin Recean a lansat o invitație companiilor austriece să examineze oportunitățile investiționale din țara noastră, oferite de Zonele Economice Libere și Parcurile IT și Industriale.

De asemenea, oficialii au făcut un schimb de opinii privind situația de securitate la nivel regional, pe fundalul războiului din Ucraina. A fost trecută în revistă și agenda de reforme, lansată de Executiv, în domeniile justiției, securității energetice, educației.

Președintele Parlamentului Austriei a exprimat susținerea fermă pentru programul de reforme, inițiat de autorități, și pentru parcursul Republicii Moldova de integrare în Uniunea Europeană: „Harta Uniunii Europene este incompletă fără Republica Moldova și Ucraina”, a declarat oficialul austriac la întrevederea desfășurată la Casa Guvernului.

11
4
0
1
22

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?