Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Popovici: Există o tentativă de uzurpare a conducerii Academiei de Ștințe a Moldovei

9 mai. 2023,, 05:30   Politică
3596 0

Lucruri ciudate se întîmplă la AȘM, consideră fostul ministru al Educației, ex-consilierul prezidențial, Corneliu Popovici.

Potrivit lui, la 9 aprilie 2023 a expirat mandatul președintelui AȘM, Ion Tighineanu, iar la 23 aprilie și-a încheiat mandatul secretarul științific general al AȘM, Liliana Condraticova, ambii fiind aleși în aceste funcții de Adunarea generală a Academiei de Științe, prin vot secret, pentru o perioadă de 4 ani, anunță Noi.md

Cu toate acestea, potrivit fostului ministru, contrar prevederilor legale și depășindu-și flagrant atribuțiile, prezidiul AȘM, care este un organ executiv format din oficiu din președinte, vicepreședinți și secretarul științific general, a decis să prelungească mandatele expirate.

“Contrar prevederilor legale, au fost inventate pentru Ion Tighineanu și Liliana Condraticova funcții de președinte interimar și respectiv secretar științific general interimar. Cadrul normativ explicit prevede că interimatul funcției de președinte al AȘM este exercitat de către unul dintre vicepreședinți, desemnat de Prezidiu, doar după ce funcția de președinte este declarată vacantă și nicidecum de președintele al carui mandat a expirat și respectiv a redevenit un academician fără careva funcții administrative”, declară fostul ministru.

Din spusele lui, deși prin hotărîrea menționată, Prezidiu, implicit, constată expirarea mandatului președintelui AȘM Ion Tighineanu și a secretarului științific, în condițiile create se impune anularea acestei deciziei ilegale și revenirea în cîmpul legii prin desemnarea unui președinte interimar din rîndul celor trei vicepreședinți și declanșarea procedurilor de organizare a alegerilor pentru locul vacant.


Decizia nr. 97 din aprilie 2023, trebuie anulată în regim de urgență, până la 15 mai, cînd expiră mandatul unuia dintre cei trei vicepreședinți și respectiv prezidiul AȘM devine nefuncțional. În caz contrar, există riscul ca conducerea Academiei de Științe să fie exercitată în mod fraudulos, contrar cadrului legal, altfel spus, va fi uzurpată. Ar fi o lovitură fatală pentru AȘM, care în ultimii ani a fost supusă unor încercări grele” menționează Corneliu Popovici.

1
0
0
1
9

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?