X 
Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3989

Polonia va acorda Republicii Moldova asistență financiară

15 iul. 2022,, 11:00   Politică
3440 0

Polonia va oferi Moldovei sprijin cuprinzător în drumul său către Uniunea Europeană, inclusiv sprijin financiar, a declarat președintele polonez Andrzej Duda, după întâlnirea cu omologul său moldovean, Maia Sandu.

"Am încercat și încercăm să ajutăm autoritățile moldovenești, atît președintele, cît și guvernul, trimițînd experți, precum și oferind diverse tipuri de asistență, inclusiv financiară, materială, astfel încît reformele, care sînt un proces foarte dificil, pe care îl cunoaștem bine din perioada în care am aspirat și noi la Uniunea Europeană, să poată decurge în liniște", a spus el.

Duda a mai spus că a felicitat-o pe Sandu pentru faptul că, "cu mai puțin de o lună în urmă, ca urmare a deciziei Consiliului European, Republica Moldova a primit statutul de candidat la aderarea la Uniunea Europeană". Aceasta este o veste foarte bună, a subliniat politicianul. În același timp, Duda a spus că el crede că Moldova va putea în cele din urmă să devină membru al UE, iar acesta va fi "cel mai îmbucurător moment", relatează RIA Novosti.

Șefii de stat și de guvern ai UE la summitul de la Bruxelles din 23 iunie au aprobat acordarea Ucrainei și Moldovei a statutului de candidați la aderarea la Uniunea Europeană. Summitul și-a exprimat disponibilitatea de a acorda Georgiei statutul de candidat la aderarea la UE după îndeplinirea mai multor cerințe.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?