Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Politicianul în care moldovenii au cea mai mare încredere

13 oct. 2022,, 14:47   Politică
4051 0

Compania CBS Research a realizat un sondaj de opinie și la întrebarea deschisă cine este politicianul în care aveți cea mai mare încredere, președinta Maia Sandu este lider în topul preferințelor oamenilor. Șefa statului se bucură de încrederea a 26,1% din respondenți.

Maia Sandu este urmată în top de fostul președinte Igor Dodon, care se bucură de încrederea a 11,1% dintre respondenți. Pe locul trei se plasează Ilan Șor, care se bucură de încrederea a 3,4% dintre respondenți, transmite Noi.md cu referire la ipn.md.

Datele sondajului mai arată că, în cazul unui referendum, vectorul european este în topul preferințelor cetățenilor. Din totalul participanților la sondaj 57% ar dori integrarea în Uniunea Europeană și 26,4% și-ar dori integrarea în Uniunea Euroasiatică. De asemenea, studiul mai indică o creștere a numărului cetățenilor care ar opta pentru unirea Republicii Moldova cu România. 39,7 % dintre cetățeni ar vota pentru unirea celor două state.

Studiul mai indică faptul că cetățenii Republicii Moldova nu-și doresc implicarea țării în război. Totuși, în cazul unui război de apărare împotriva invaziei ruse sau a armatei transnistrene 48,2% dintre respondenți au anunțat că sigur nu vor lua arma în mână pentru a lupta.

Sondajul a fost realizat de CBS Research, Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS), în colaborare cu ISPRI „Ion Brătianu” și Fundația pentru Libertate Friedrich Naumann for Freedom. Datele au fost colectate în perioada 29 septembrie - 11 octombrie, pe un eșantion de 1 066 de respondenți. Marja de eroare este de +/-3%.

0
0
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?