Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Pe perioada stării de urgență, nu vor putea fi suspendate actele de numire și eliberare din funcție

17 noi. 2022,, 22:10   Politică
2600 0

Potrivit unei dispoziții din 17 noiembrie, Comisia pentru Situații Excepționale a dispus că, pe perioada stării de urgență, nu vor putea fi suspendate actele de numire și eliberare din funcție a demnitarilor publici, transmite agora.

Prin derogare de la art. 171 alin. (5), art. 172 și 214 din Codul administrativ, pe perioada stării de urgență nu pot fi suspendate actele administrative individuale prin care s-a dispus eliberarea din funcție a unei persoane cu funcţie de demnitate publică și actele administrative individuale prin care o persoană a fost numită într-o funcție de demnitate publică.

Totodată, pe perioada stării de urgență nu poate fi dispusă întoarcerea executării cu referire la actele administrative individuale prevăzute care au fost puse în executare între timp.

Dispoziția CSE a intrat deja în vigoare. Amintim că dispozițiile Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova sînt obligatorii și executorii pentru conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, ai agenților economici, ai instituțiilor publice, precum și pentru cetățeni și alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova.

0
0
0
0
5

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?