X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3994

PDM va ataca la Curtea Constituțională retragerea imunității lui Cebotari

20 sep. 2019,, 09:51   Politică
2604 0

Partidul Democrat intenționează să atace la Curtea Constituțională decizia Parlamentului de a-i retrage imunitatea deputatului PDM, Vladimir Cebotari.

Despre aceasta a anunțat președintele formațiunii, Pavel Filip, într-o emisiune televizată. Liderul PDM a calificat acțiunea drept răfuială politică, avînd în vedere că lideri ai actualei guvernări au anunțat din timp faptul că procurorii urmează să solicite retragerea imunității parlamentare.

„Se depășesc toate limitele. Există un regulament care spune expres cum se ridică imunitatea unui parlamentar. Deci, durează. În primul rînd, procurorul vine cu dosarul în Comisia juridică și oferă posibilitatea membrilor comisiei să facă cunoștință cu acest dosar și el este obligat să vină pentru a convinge că este necesitatea absolută de ridicat imunitatea acestui parlamentar”, a comentat Pavel Filip subiectul în cadrul emisiunii Puterea a Patra de la N4.

Potrivit lui, din acest punct de vedere, este clar că decizia a fost luată cu mult timp înainte și în altă parte.

Liderul PDM consideră că nu se vrea neapărat „capul” lui Vladimir Cebotari, dar „se vrea o lovitură asupra Partidului Democrat, care este un concurent electoral destul de puternic”.


În plus, Filip susține că ridicarea imunității a venit după ce Vladimir Cebotari a fost anunțat drept candidat la șefia Primăriei capitalei, iar acest lucru ar însemna, inclusiv, că este un „candidat cu șanse”.

Deputatul democrat Vladimir Cebotari a rămas fără imunitate parlamentară. Decizia a fost luată la ședința plenară de ieri a Parlamentului, cu votul majorității deputaților prezenți în sală, în urma unei solicitări venite din partea procurorului general interimar Dumitru Robu. Pentru ridicarea imunității lui Cebotari au votat 53 de deputați.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?