Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

PDM a contestat la Curtea Constituțională Legea bugetului

23 dec. 2020,, 11:29   Politică
4877 3

Deputații Fracțiunii Partidului Democrat au contestat a Curtea Constituțională legea bugetului pentru anul 2021, în special anexa numărul 7, care vizează volumul transferurilor de la bugetul de stat către bugetele locale. Anunțul a fost făcut astăzi de deputatul democrat Igor Vremea, în cadrul unui briefing de presă.

Potrivit lui, în procesul examinării legii bugetului au fost admise încălcări care afectează constituționalitatea legii. Printre principalele încălcări au fost evidențiate:

Prezentarea cu întîrziere a proiectului de lege a bugetului în parlament. Principalul document financiar al țării a fost înregistrat în legislativ la data de 1 decembrie, deși, conform legislației, acesta urma să fie depus pînă la 15 octombrie, iar parlamentul urma să adopte legile bugetare anuale pînă la 1 decembrie. „Din cauza prezentării cu întîrziere a bugetului, nu a existat suficient timp pentru examinarea și analiza aprofundată a prevederilor documentului, fiind astfel afectate grav principiile bugetare de legiferare și principiul statului de drept. Ceea ce s-a întîmplat în ultima perioadă în parlament contravine de fapt statului de drept”, a menționat Igor Vremea.

Bugetul a fost aprobat fără consultarea opoziției parlamentare, iar termenul legal de depunere a amendamentelor a fost total neglijat. Prin această abordare s-a încălcat dreptul deputaților la inițiativa legislativă, drept garantat de Constituție.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?