Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Pavel Grigorciuc: Dorin Damir a fost bîta lui Plahotniuc

21 iul. 2021,, 21:40   Politică
4173 6

Este opinia liderului asociației „Dreptul la dreptate”, Pavel Grigorciuc, care a realizat o emisiune de autor la această temă. Potrivit reprezentanilor asociației, Dorin Damir este persoana care a luat parte la cea mai mare parte a persecuțiilor la comandă a activiștilor, politicienilor, întreprinzătorilor incomozi.

Tot el forma legătura dintre oligarhul Vladimir Plahotniuc și instanțele de judecată și de procuratură.

„În urma acțiunilor sale au fost distruse multe vieți, ale oamenilor care au fost urmăriți ilegal, au fost închiși, au fost deposedați de afaceri și au fost persecutați prin subsolurile instituțiilor de detenție.

Au lăsat femei văduve și copii orfani. Sper că nu va fi eliberat de instanțele noastre de judecată nespus de umane”, a spus liderul asociației.

El a mai adăugat că mulți ani la rînd Dorin Damir, a rămas nepedepsit pentru crimele sale, transmite jurnal.md.


În gruparea lui Plahotniuc, în afară de influența criminală asupra organelor de justiție, Damir era împuternicit cu misiuni sensibile.

El a fost inițiatorul intervenției fizice nestăpînite a luptătorilor-sportivi împotriva protestatarilor de lîngă casa oligarhului Plahotniuc și la oficiul acestuia în localul GBS-centrului.

„Drept urmare a acțiunilor sale, Damir a educat în spirit de ucigași acești sportivi, pe care i-a protejat de nenumărate ori de urmărire penală prin intermediul judecătorilor de buzunar ai lui Plahotniuc.

Important de menționat că agenția de pază „Argus”, la fel, era controlată de Damir și fratele acestuia Gheorghe Damir.

Agenția în cauză se ocupa de filarea ilegală și spionarea magistraților, procurorilor și politicienilor”, a mai spus Grigorciuc.

El a mai precizat că în prezent, toată infrastructura „Argusului” a trecut la agenția de pază „Combat-service”, unde și-au găsit refugiu oamenii lui Plahotniuc, „Zubic, Mejinschi și alți mercenari”.

Amintim că Dorin Damir a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile în Penitenciarul nr.13. Decizia a fost luată de magistrații de la Judecătoria Chișinău.

La 5 iulie Dorin Damir împreună cu șeful Inspectoratului de Poliție Bălți, Valeriu Cojocari, și un inspector din cadrul Poliției de Frontieră au fost reținuți în urma unor percheziții efectuate de PCCOCS și SIS la domiciliile, și în birourile de serviciu ale mai multor persoane.

Acțiunile procesuale vizează activitatea angajaților fostei Direcții nr.5 din cadrul INI al IGP al MAI, acțiunile cărora sînt cercetate prin prisma a cinci componențe de infracțiuni: „abuz de serviciu”, „delapidarea averii statului”, „trecerea ilegală a frontierei de stat”, „divulgarea secretului de stat” și „fals în acte publice”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?