Pavel Filip: Sînt român, am sînge de român

Pavel Filip: Sînt român, am sînge de român

În cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la postul TVR Moldova, prim-ministrul Pavel Filip a declarat că este român și că are sânge de român.

„Nu am ascuns niciodată acest lucru, gîndesc româneşte şi consider că am sânge de român, aşa cum au avut-o părinţii mei aşa am şi eu”, a spus prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip.

„Relaţia cu România este un foarte importantă pentru mine, mai mult decît pentru alţii, din simplu motiv că eu provin dintr-o familie care a fost divizată de sîrma ghimpată. O parte din fraţii tatălui meu au rămas să trăiască la Bucureşti, tata a rămas în Chişinău. Eu am trăit această tragedie, pentru că eu am văzut aceste suferinţe. Mulţi ani mai tîrziu li s-a permis odată pe an să se vadă. Îmi aduc aminte de aceste revederi pline de emoţii de lacrimi şi de sentimente. Unchiul meu a fost conducătorul Uniunii Basarabenilor, atunci la Bucureşti, un lucru foarte curajos, pentru că aceasta a fost pe timpul comuniştilor şi nu era foarte simplu să fii în fruntea unei astfel de mişcări.” a declarat Pavel Filip.
 

Prim-ministrul consideră că în Republica Moldova au fost făcute prea multe declaraţii despre apropierea de România, însă nu vede rezultate. „Noi în ne-am deprins cu foarte multe declaraţii şi vorbe goale cu părere de rău, noi tot vorbi de apropiere cu România avem şi Unioniştii care au făcut foarte multe declaraţii, dar cu părere de rău nu prea am văzut rezultate de apropierea adevărată cu România.”
 
Pavel Filip a comentat în cadrul emisiunii cum vede el Unirea celor două maluri ale Prutului. „Cînd vine chestiunea Unirii eu privesc acest lucru şi prin prisma căderii cortinei de fier, cortinei de pe Prut şi să avem grijă în continuare să fim într-un spaţiu comun, într-un spaţiu liber şi de ce nu, să ne regăsim într-un spaţiu unde există valori, dar nu există frontiere cum este Uniunea Europeană”. 

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load