X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

PAS a bătut ultimul cui în "sicriul" Blocului ACUM

27 ian. 2020,, 07:50   Politică
4767 2

Candidata formațiunii PAS la alegerile parlamentare în circumscripția Hîncești, Olesea Stamate, a depus actele pentru înregistrarea în cursa oficială.

Despre aceasta a anunțat juristul PAS, Sergiu Litvinenco, pe pagina sa de Facebook.

„Am depus acum cîteva clipe în urmă setul de acte cu listele de subscripție în susținerea Olesei Stamate la Consiliul electoral Hîncești. Așteptăm înregistrarea ei în calitate de concurent electoral. Sîntem optimiști în primul rînd grație oamenilor cu care ne-am întîlnit ieri și care au sprijinit candidatura propusă. Hîncești-ul merită un deputat care se va bate ca Republica Moldova să devină un stat de drept veritabil cu o justiție independentă și dreaptă”, se arată în postare.

Amintim că fosta ministră a Justiției, Olesea Stamate, este candidata PAS la alegerile parlamentare noi din 15 martie 2020 în circumscripția electorală uninominală nr. 38, municipiul Hîncești.

Însă Platforma DA a anunțat că nu va susține pe Olesea Stamate și a făcut apel către toate forțele democratice europene și naționale din Republica Moldova în vederea desemnării și susținerii unui candidat neafiliat politic la alegerile din circumscripția nr.38 Hîncești.


De menționat că inițial, propunerea Platformei DA era ca la alegerile de pe circumscripția Hîncești să fie înaintat Grigore Cobzac, cel care a ocupat locul II la alegerile din februarie anul trecut, însă PAS, al cărui exponent este, a anunțat că acesta a refuzat oferta, potrivit lui Alexandru Slusari.

Astfel, fostul deputat și membrul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Grigore Cobzac, candidează independent în cadrul alegerilor parlamentare noi din circumscripția uninominală Hîncești.

Cu o reacție în acest sens a venit PAS în care susține că „regretăm situația creată”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?