Cel de-al doilea partid care a depus cele mai multe contestații la CEC este Partidul Socialiștilor, care a înaintat șase sesizări. Blocul ACUM a depus două sesizări, iar Partidul Șor – o sesizare.
Potrivit Alinei Rusu, sesizările vizează transportarea organizată a cetățenilor din stînga Nistrului la secții de votare. Președinta CEC a menționat că Inspectoratul General de Poliție a fost sesizat pentru a examina și investiga transportarea cetățenilor prin prisma coruperii alegătorilor.
Totodată, mai multe sesizări au vizat agitația electorală. PDM a sesizat CEC despre faptul că Andrei Năstase, copreşedinte al Blocului electoral „ACUM Platforma DA şi PAS”, ar fi făcut agitaţie electorală în incinta secţiei de votare. Totodată, democrații susțin că persoane care nu sînt cetăţeni ai Republicii Moldova, ar fi făcut agitaţie electorală în favoarea Blocului ACUM.
Adăuga comentariu