TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Parlamentul European declară că alegerile prezidențiale din Moldova vor fi un test pentru democrație

Uniunea Europeană şi organizaţiile internaţionale ar trebui să monitorizeze îndeaproape situaţia din Republica Moldova, întrucît alegerile prezidenţiale programate pentru data de 1 noiembrie vor fi un „test pentru democraţie şi statul de drept”, consideră Parlamentul European, potrivit unui comunicat de presă al legislativului european, difuzat miercuri.

Marţi, Parlamentul European a adoptat raportul de evaluare a punerii în aplicare a Acordului de asociere UE-Moldova, cu 554 voturi pentru, 70 împotrivă şi 65 abţineri.

În contextul a ceea ce europarlamentarii descriu ca “instabilitate politică acută”, eurodeputaţii solicită autorităţilor din R. Moldova să se asigure că alegerile prezidenţiale vor fi “libere şi corecte” şi să îmbunătăţească în continuare legislaţia electorală. Aceste aspecte sînt o necesitate pentru a garanta dreptul de vot, corectitudinea campaniilor electorale, transparenţa procesului legislativ şi supravegherea democratică, ce trebuie să permită un control public adecvat al activităţilor guvernului şi parlamentului, se menţionează în comunicatul citat.

Autorităţile din R. Moldova trebuie, de asemenea, să nu modifice normele şi reglementările din motive politice, ceea ce ar duce întotdeauna la tulburări politice şi instabilitate care afectează angajamentul pentru reforme structurale, afirmă raportul, scrie agerpres.ro.

Totodată, Parlamentul European s-a declarat preocupat de ritmul lent al reformelor privind statul de drept şi lupta împotriva corupţiei din R. Moldova, care continuă să sufere din cauza instabilităţii politice acute.


Raportul adoptat marţi reafirmă angajamentul UE de a sprijini “calea europeană” a R. Moldova prin asociere politică, integrare economică şi reforme, şi salută “angajamentul susţinut” atît din partea autorităţilor moldovene, cît şi a societăţii pentru acest proces. Raportul subliniază, de asemenea, “contribuţia constructivă a Republicii Moldova la cooperarea din cadrul Parteneriatului estic”.

În acelaşi timp, potrivit raportului, legislativul european consideră că trebuie realizate mult mai multe eforturi în ceea ce priveşte angajamentele asumate de R. Moldova în cadrul acordului său de asociere cu UE, în special în ceea ce priveşte asigurarea independenţei instituţiilor statului, prevenirea influenţei oligarhice, intensificarea luptei împotriva corupţiei generalizate, promovarea justiţiei, consolidarea statului de drept şi îmbunătăţirea libertăţii mass-mediei şi a condiţiilor de viaţă ale cetăţenilor.

În urma unor cazuri grave de hărţuire şi de şantaj, eurodeputaţii solicită, de asemenea, autorităţilor din R. Moldova să consolideze şi să asigure independenţa deplină a Curţii Constituţionale a ţării, pentru a garanta că aceasta nu este supusă niciunei interferenţe politice.

Eurodeputaţii condamnă ferm “presiunea enormă” la care au fost recent supuşi judecătorii Curţii în momentul în care au declarat un împrumut în valoare de 200 de milioane de euro din Rusia către R. Moldova ca fiind neconstituţional.

Raportul îşi exprimă, de asemenea, îngrijorarea cu privire la ritmul general lent al reformelor privind statul de drept în Republica Moldova, precum şi cu privire la problemele legate de combaterea în mod serios a corupţiei şi de politizarea extremă a sectoarelor mass-media şi de publicitate.

“Uniunea Europeană şi Republica Moldova sînt parteneri, deoarece şi-au asumat un angajament reciproc. În centrul acestui angajament se află o valoare, care este dezbătută chiar şi între noi, membrii Uniunii: statul de drept. Reamintind statelor membre că statul de drept este ţesutul nostru democratic, subliniem, de asemenea, acest principiu cetăţenilor moldoveni. În repetate rînduri. Angajamentul faţă de statul de drept şi democraţie este esenţial pentru destinaţia comună pe care ne-am asumat-o, integrarea europeană. Raportul meu şi cel mai important mesaj pe care îl transmitem Republicii Moldova din partea Parlamentului European în această săptămînă se referă tocmai la aceste opţiuni fundamentale şi valori care ne definesc pe toţi ca europeni”, a declarat raportorul Dragoş Tudorache (Renew Europe, România), după vot.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load