Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Parlamentul a găzduit o masă rotundă

7 feb. 2023,, 15:30   Politică
1846 1

La Parlamentul Republicii Moldova a avut loc masa rotundă „Organizarea votului prin corespondență în afara țării: Experiența Poloniei”. Evenimentul, organizat de Institutul Republican Internațional – IRI Moldova, a reunit deputați, reprezentanți ai Comisiei Electorale Centrale, ai societății civile, ambasadori și experți în domeniul electoral.

Discuțiile s-au axat pe identificarea oportunităților de consolidare a sistemului electoral și a instrumentelor de facilitare a accesului cetățenilor la procesul de vot. În context, experții polonezi au prezentat experiența lor în implementarea votului prin corespondență. Participanții la eveniment au mai discutat despre înregistrarea electronică a alegătorilor.

„Parlamentul Republicii Moldova este deschis spre noi practici, care ar îmbunătăți cadrul legal și aplicarea legii în domeniul electoral și nu doar. De aceea, de fiecare dată când putem, învățăm din experiența altor state partenere pentru a putea facilita procedura electorală pentru cetățenii noștri, care, în virtutea circumstanțelor, se află departe de Republica Moldova”, a declarat vicepreședintele Parlamentului, Mihail Popșoi.

De menționat că, anul trecut, Parlamentul a adoptat noul Cod electoral al Republicii Moldova. Acesta a fost elaborat cu scopul de a perfecționa procedurile electorale, de a înlătura ambiguitățile și contradicțiile dintre Codul electoral și alte legi, precum și de a implementa recomandările formulate în rapoartele misiunilor naționale și internaționale de monitorizare a alegerilor.

0
0
0
0
10

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?