Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

OSCE așteaptă ca alegerile din Moldova să fie libere și transparente

18 ian. 2019,, 16:20   Politică
2137 3

Alegerile parlamentare din 24 februarie vor fi cruciale pentru viitorul țării. Acestea trebuie să fie libere și transparente, în conformitate cu standardele internaționale.

Îndată cum ciclul electoral este complet, aleșii trebuie să-și prea mandatele fără pauze. Declarații în acest sens au fost făcute de președintele în exercițiu al OSCE, ministrul afacerilor externe și europene al Slovaciei, Miroslav Lajčák, aflat într-o vizită în Moldova.

Miroslav Lajčák susține că OSCE, UE și comunitatea internațională vor urmări în detaliu procesul electoral și cel post electoral. „Sperăm că după procesul electoral negocierile pentru reglementarea transnistreană vor continua”, a spus oficialul slovac.

Miroslav Lajčák a mai spus că președinția Slovaciei în OSCE este orientată pe oameni, dialog și bunăstare și că aceasta va fi activă, ambițioasă și implicată, iar prevenirea, medierea și atenuarea conflictelor este o prioritate.

„Mă bucur să văd că avem progrese tangibile pe filiera conflictului transnistrean. Podul este deschis și elevii circulă nestingherit, fermierii s-au întors la pămînturile lor. Am lăudat Guvernul pentru efortul depus pentru a obține acest succes. Avem dinamică și trebuie să o creștem”, a spus Miroslav Lajčák. Potrivit diplomatului, eforturile ulterioare trebuie orientate pe respectarea suveranității și integrității teritoriale a Moldovei în granițele ei recunoscute la nivel internațional cu statutul special pentru Transnistria. Totodată, procesul de reglementare trebuie condus de actori naționali și locali, iar Slovacia și OSCE este gata să ofere suport.


Președintele în exercițiu al OSCE și ministrul afacerilor externe și europene al Slovaciei, Miroslav Lajčák, se află în vizită în Republica Moldova în perioada 17-19 ianuarie, zile în care va avea întrevederi cu oficiali din Republica Moldova și conducerea politică din Tiraspol.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?