X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Oportunitățile existente pentru aprofundarea și extinderea cooperării între R.Moldova și Italia, discutate la Roma

8 dec. 2022,, 02:00   Politică
1732 0

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare Vladimir BOLEA a participat marți, 6 decembrie curent, în calitate de vorbitor, la Conferința cu genericul „Geopolitica agricolă și suveranitatea alimentară”, desfășurată la Roma, Italia.

Evenimentul a reunit peste 200 de participanți: factori de decizie guvernamentali, exponenți ai mediului investițional și academic.

Scopul conferinței a fost de a discuta oportunitățile existente pentru aprofundarea și extinderea cooperării în sectorul agroalimentar între oamenii de afaceri din Republica Moldova și Italia. În acest sens, ministrul Vladimir BOLEA a realizat ample expuneri despre lanțul valoric agroalimentar al Republicii Moldova și despre climatul investițional și de afaceri, prezentînd oportunitățile extinderii parteneriatelor și importanța intensificării conlucrării existente și susținerii reciproce.

Totodată, Vladimir BOLEA a trecut în revistă măsurile de consolidare a capacităţilor în domeniile aferente sectorului agricol, în contextul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, asupra cărora instituțiile de profil depun eforturi, pentru a răspunde nevoilor emergente stabilite de Guvern și anume: redresarea economică și consolidarea rezilienței țării, extinderea pieței de desfacere, reducerea dependenței sectorului agricol moldovenesc de piețele tradiționale ș.a. Totodată, a prezentat domeniile pentru suport și investiții din partea comunității donatorilor, inclusiv cu sprijinul investitorilor italieni, orientate spre creşterea competitivităţii sectorului agricol, promovarea agriculturii durabile şi dezvoltarea rurală. Urmare a conferinței, s-a stabilit că, o misiune de oameni de afaceri vor întreprinde o vizită în țara noastră pentru a interacționa cu antreprenorii autohtoni, în vederea diversificării parteneriatelor.

Conferința a fost organizată la inițiativa Asociației Profesioniștilor și a Întreprinderilor pentru Cooperare Economică și Socială din Italia și cu implicarea plenară a Ambasadei Republicii Moldova în Italia.

3
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?