X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Opinie: Nimeni nu împiedică Moldova să coopereze cu estul și cu vestul

28 noi. 2019,, 07:50   Politică
3069 5

Nimeni nu împiedică Moldova să stabilească relaţii bune atît cu Vestul, cît şi cu Estul, consideră ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Aureliu Ciocoi.

Potrivit Infotag, el a menţionat într-un interviu pentru Radio Europa Liberă că nici Vestul şi nici Estul nu pun condiţii referitoare la faptul cu cine Moldova să dezvolte relaţii de parteneriat, transmite Știri.md.

"Partenerii noştri de la Bruxelles spun că Moldova, ca stat suveran, poate să coopereze cu cine vrea. Acelaşi lucru îl spun şi mesajele care vin din Federaţia Rusă, care înţelege că Moldova vrea să aibă relaţii mai speciale cu Uniunea Europeană şi are tot dreptul să ia decizii singură.

Dar, în acelaşi timp, Rusia vrea să avem nişte relaţii bilaterale normale, un dialog constructiv, pragmatic, în interesul ambelor naţiuni", afirmă diplomatul.

Referindu-se la relaţiile cu ţările vecine, Ciocoi a menţionat că "există dialog, există contacte".


"Aşteptăm să avem contacte şi la nivelul de şefi de guverne şi cu România, care este un partener strategic al Republicii Moldova. Nimeni nu pune la îndoială faptul că România este primul partener comercial al Republicii Moldova.

Şi sîntem recunoscători colegilor din România pentru acest efort pe care într-adevăr l-au depus pentru a pune umărul şi a ne ajuta la dezvoltarea ţării, nemaivorbind de faptul că finanţează atîtea proiecte sociale şi economice aici, în Republica Moldova.

Ucraina e un partener important pentru Republica Moldova. Noi sîntem condamnaţi să avem relaţii foarte bune cu vecinii noştri", a spus ministrul.

Comentînd faptul că Preşedintele Igor Dodon nu a mers niciodată în vizită oficială la Kiev şi la Bucureşti, Ciocoi a menţionat că "aceasta însă nu înseamnă că nu există comunicare".

"Nu întotdeauna vizitele oficiale decid. Credeţi-mă, din propria mea experienţă, neoficial se decid mult mai multe lucruri. La nivel oficial doar se consfinţesc înţelegerile făcute la nivel neoficial. Prin urmare, vizitele oficiale nu sînt un criteriu de apreciere", a remarcat diplomatul.

Referindu-se la relaţiile cu UE, el a menţionat că "Moldova rămîne consecventă în îndeplinirea angajamentelor pe care şi le-a asumat".

"Este în interesul nostru, în primul rînd, să implementăm plenar Acordul de Asociere. Mai mult decît atît, eu aş merge mai departe şi aş începe deja, unilateral, de la bunăvoinţa autorităţilor noastre, să implementăm criteriile de la Copenhaga (condiţiile de aderare la UE), însă nu pentru a raporta la Bruxelles", a spus diplomatul, menţionînd totodată că "trebuie terminată comedia depunerii cererilor de aderare a Republicii Moldova la UE".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?