X 
Transnistria stiri: 1352
Eurovision stiri: 497

Opinie: Moscova este împotriva unei coaliţii PSRM-PDM

25 mar. 2019,, 17:58   Politică
3933 5

„PSRM ar putea intra într-o coaliție cu PDM, dar Moscova este împotriva unei astfel de variante". Declaraţia îi aparţine istoricului și politologului Zurab Todua şi a fost făcută de acesta în cadrul programului „Despre noi", de la postul de televiziune JurnalTV, transmite eNews.

De asemenea, el a spus care sînt, în opinia sa, dificultăţile în negocierile privind formarea coaliției de guvernămînt.

Zurab Todua crede că una dintre principalele probleme, care împiedică negocierile privind formarea coaliției de guvernămînt, ţine de neîncrederea atît între forțele de opoziție, cît şi neîncrederea faţă de guvernare.

„Dacă am sta să privim PSRM doar ca un partid izolat de influența exterioară, care tinde să ajunge la putere pentru a-şi implementa programul, atunci coaliția cu PDM ar fi de înțeles – poziții, funcții. Dacă nu aţi reuşit să preluaţi întreaga putere, atunci optaţi pentru o coaliție, o parte a puterii. Folosind această platformă, să mergeţi la alegerile locale, apoi la alegerile ordinare sau extraordinare. Totuşi, avînd în vedere poziţionarea PSRM drept un partid pro-rusesc, care se adresează cetăţenilor care asociază speranțe speciale cu Rusia, o încercare de a se conecta cu democrații va cauza un prejudiciu de imagine”, a spus expertul.

„Dacă vor fi alegeri anticipate, PSRM și-ar putea îmbunătăți rezultatele", a rezumat Zurab Todua.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?