X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Opinie: Concluzia Comisiei de la Veneția este o rușine pentru Moldova

22 iun. 2019,, 11:45   Politică
4988 0

Deciziile Comisiei de la Veneția au caracter de recomandare, dar avînd în vedere autoritatea instituției și faptul că anterior nu a mai existat practica unei decizii de acest caracter, aceasta este o mare rușine pentru Republica Moldova, mai cu seamă pentru fosta guvernare.

De această părere este politologul Igor Volnițchi, expusă în platoul televiziunii NTV Moldova, transmite IPN.

„Cu toate că această decizie are caracter de recomandare, trebuie să privim partea morală a lucrurilor și, din acest punct de vedere, eu cred că toți judecătorii Curții trebuie să demisioneze, După emiterea deciziei de către Comisia de la Veneția a devenit clar că CC a emis hotărîri cel puțin incorecte și pentru aceasta trebuie să răspundă”, spune Igor Volnițchi.

Comentatorul politic Victor Ciobanu spune că răspunsul Comisiei de la Veneția a fost absolut previzibil. Potrivit lui, hotărîrile Curții Constituționale au fost anticonstituționale, ele au încălcat și procedura, și interpretarea, și viteza cu care au fost emise.

„Concluzia este absolut evidentă: să discreditezi cea mai înaltă instanță de judecată a țării în așa măsură și, totodată, să dai senzația că nu s-a întîmplat nimic este inadmisibil”, spune Victor Ciobanu.


Comisia de la Veneția a emis ieri un comunicat de presă prin care a apreciat drept „fără precedent” felul în care instanța constituțională de la Chișinău a calculat cînd expiră termenul de trei luni oferit pentru învestirea noului guvern, după care intervin circumstanțele pentru dizolvarea Parlamentului.

Calculul general acceptat arată că acest termen a expirat pe 9 iunie, adică după trei luni calendaristice de la confirmarea rezultatelor alegerilor. Dat fiind că 9 iunie a fost zi de duminică, acest termen urma a fi prelungit pînă pe 10 iunie. „Învestirea Maiei Sandu a respectat termenul legal”, este constatarea Comisiei.

Curtea Constituțională a Moldovei a emis hotărîri privind dizolvarea Parlamentului ales în scrutinul din 24 februarie 2019, pornind de la propria interpretare potrivit căreia termenul de trei luni a expirat pe data de 7 iunie

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?