TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Opinie: "Așteptările de la Sandu sînt prea mari"

Noul președinte ales al Moldovei, liderul PAS, Maia Sandu, urmează să soluționeze sarcini foarte dificile și probleme complicate, deoarece așteptările de la ea sînt prea mari, ea joacă pe terenul electoral de dreapta, dar vrea să obțină un sprijin mai larg în societate.

Această opinie a fost exprimată de șeful reprezentanței TASS în Moldova, Valeriu Demidețchi, în cadrul emisiunii "Glavnor" de la postul de televiziune TVC-21, transmite Noi.md.

El a menționat că Maia Sandu urmează să justifice așteptările mari ale oamenilor care au supraviețuit celor 10 ani de guvernare a coaliției proeuropene, care au fost însoțiți de corupție, furturi de proporții și încălcări grave ale legii.

"Oamenii vroiau să găsească un politician care să promită că-i va pune la pușcărie pe toți hoții și corupții și asta a făcut Maia Sandu. Dar ea va avea probleme, deoarece gradul de așteptare al societății este foarte înalt. Oamenii vor aștepta. Dar, după cum știți, de la dragoste pînă la ură este doar un pas. De cîte ori cetățeni în piață aduceau prosoape, colaci, sărutau mîinile politicienilor lor preferați și apoi le strigau "Jos!"? Cu toată lumea așa a fost", a subliniat Valeriu Demidețchi.

El a mai subliniat că Maia Sandu are o sarcină foarte dificilă, deoarece ea joacă pe terenul electoral de dreapta și are nevoie de un sprijin mai larg în societate, dar și flancul de dreapta este foarte complicat.


"Acolo s-a majorat pînă la 30% numărul persoanelor care s-au dezamăgit de țara lor, în posibilitatea construirii unui stat liber și independent. A crescut la un nivel periculos numărul de persoane care doresc să intre în Uniunea Europeană prin "ușa din spate" - prin unirea cu România. Și dacă nu flirtezi cu acest electorat, atunci îl poți pierde. Dorin Chirtoacă de la blocul UNIREA, cât și Octavian Țîcu din partea Partidului Unității Naționale sînt preocupați de eșecul la alegerile prezidențiale și vor începe s-o atace pe Maia Sandu, și ea va trebui să rezolve o problemă complicată, cum să iasă din această situație dificilă, să nu jignească electoratul. Eu nu o invidiez, va fi o situație dificilă. Va fi foarte greu", a subliniat șeful reprezentanței TASS în Moldova.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Mai multe

Sondaj Toate

load