X 
Transnistria stiri: 1830

Olesea Stamate despre funcția de emisar: „A fost inventată pentru a-i asigura lui Nicu Popescu o plecare elegantă din Parlament”

31 oct. 11:55   Politică
4870 0

Fosta ministră a Justiției, Olesea Stamate, a comentat pe contul său de socializare plecarea lui Nicu Popescu din Parlament, scoțînd în evidență natura funcției de „emisar”.

„Nicu Popescu a și confirmat deja că pleacă din Parlament. Cum era de așteptat. Iar funcția de “emisar”, după mine, a fost inventată pentru a-i asigura o plecare “elegantă” din Parlament”, a subliniat ea.

Stamate a atras atenția și asupra altor schimbări în rîndul parlamentarilor PAS.

„Deja două persoane cu nume sonore, care convingeau cetățenii să îi voteze (fiind pe lista PAS), au declarat ca renunță la mandatul de deputat. Și nu pentru a merge în guvern sau intr-o altă funcție publică”, a menționat ea.

În final, fosta ministră ridică un semn de întrebare pentru viitor: „Să vedem dacă vor mai urma și alții”, a conchis Olesea Stamate.


Vă reamintim că astăzi Nicu Popescu, a fost numit în funcția de emisar special pentru afaceri europene și parteneriate strategice, printr-un decret al Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu.

13
4
0
2
5

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Considerați că autoritățile gestionează eficient securitatea frontierelor Republicii Moldova?
Trădările uniriiSemeniuc Tudor
Timpul se transformă în basm...Катрук Валерий