X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

O propunere a socialiștilor a stîrnit polemici la Guvern

12 mar. 2018,, 13:40   Politică
4494 11

Inițiativa legislativă prin care s-a propus ca instrucțiunile de utilizare a medicamentelor să fie expuse obligatoriu în limba de stat și în limba rusă a fost avizată negativ astăzi de Guvern, notează Noi.md.

Propunerea înaintată de socialiști a fost criticată de reprezentanții Guvernului, care au argumentat că legea respectivă depășește limitele constituționale și legale privind utilizarea limbii ruse în sferele vieții sociale. Potrivit autorităților, noile prevederi ar putea genera disensiuni între minoritățile naționale care locuiesc pe teritoriul țării. Totodată, în opinia lor, favorizarea limbii ruse, garantarea utilizării acesteia pe întreg teritoriul statului la același nivel cu limba de stat nu concordă cu dispoziția art. 13 din Constituție.

„Expunerea în limba rusă a prospectului pentru medicamentele de import ar presupune cheltuieli suplimentare (traducător, tipografie etc.), iar în cazurile în care informația din prospect este voluminoasă, pot fi cauzate cheltuieli și pentru ambalare, pe motiv că ar fi necesar un ambalaj mai mare, ceea ce va condiționa creșterea prețului de producător”, a menționat ministrul Sănătății, Svetlana Cebotari.

Bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, a avut însă o opinie separată la acest subiect. Ea și-a îndemnat colegii să susțină inițiativa, argumentînd că aceasta vine în sprijinul persoanelor în etate.

„Trebuie să cădem de acord că cei care consumă cel mai frecvent medicamente sînt anume vîrstnicii, iar o parte bună din această categorie de cetățeni nu cunosc limba moldovenească. Prin faptul că emitem un aviz negativ, le încălcăm drepturile. Lor și așa le este greu să citească prospectul medical. Trebuie să le dăm posibilitatea să citească în limbile pe care le cunosc”, a argumentat Vlah.


Premierul Pavel Filip a menționat că la mijloc este vorba de dividende politice, și nu de drepturile cetățenilor. „Se simte spiritul anului electoral. Cred că discuții la acest subiect vor fi încă multe și aprinse”, a spus el.

„Îmi pare rău că așa gîndiți. Eu nu sînt vizată în următoarele alegeri, eu vorbesc despre interesele cetățenilor pe care îi reprezint”, a spus în replică Vlah.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?