TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

O întorsătură neașteptată: Ion Sturza o demască pe Maia Sandu

O întorsătură neașteptată: Ion Sturza o demască pe Maia Sandu

Într-o perioadă scurtă de timp, fostului prim-ministru al Republicii Moldova, Maiei Sandu, i-au fost smulse două măști. Eliberarea lui Filat i-a distrus imaginea liderului PAS de luptătoare împotriva corupției, iar demascarea lui Ion Sturza i-a scos masca Maiei Sandu de „reformatoare”.


Despre acest lucru a scris jurnalistul Serghei Tkaci, menționînd că, potrivit interpretării fostului premier Ion Sturza, care îi simpatizează deschis pe politicienii de orientare proeuropeană - Maia Sandu și Andrei Năstase, Alexandr Stoianoglo este de fapt o creatură a Occidentului, care a legat reforma justiției de numirea lui Stoianoglo la funcția de procuror general, iar acest lucru respinge interpretările formulate de Maia Sandu privind obiectivele acțiunilor pe parcursul asumării de către Guvern a responsabilității privind modificările legii procuraturii, care se fac, după cum s-a spus, exclusiv în interesul reformei sistemului de justiție și pentru lupta „reală” împotriva corupției.


Astfel, de fapt, adoptarea modificărilor legii procuraturii de către guvernul Sandu este doar un truc. Maia Sandu și colegii săi au vrut să folosească procedura de asumare a responsabilității de către guvern privind adoptarea proiectului de lege cu un singur scop: să evite căderea rușinoasă a Cabinetului de miniștri și formarea unei poziții favorabile pentru participarea la cursa prezidențială, transmite Noi.md.


Serghei Tkaci a menționat pe pagina sa de pe o rețea de socializare că acum Ion Sturza are o simpatie deschisă pentru politicienii de orientare proeuropeană - Maia Sandu și Andrei Năstase. Analiza sa a situației adesea este destul de exactă.


Potrivit jurnalistului, tocmai de aceea este interesantă interpretarea lui Ion Sturza a situației privind numirea procurorului general. Stoianoglo este creația Occidentului. Fostul premier susține că noul procuror general, Alexandr Stoianoglo, nu era favoritul președintelui Igor Dodon și candidatul pe care șeful statului ar dori să-l vadă în fruntea Procuraturii Generale. El spune că „atunci cînd a venit vorba de demisia guvernului Sandu, Occidentul a fost foarte dezamăgit și îngrijorat și a dat semnalele că nu este pregătit să-l sprijine pe Dodon și noul guvern cu orice condiție. Atunci oamenii care aveau o legătură mai informală din partea lui Dodon cu Occidentul au încercat să restabilească relațiile cu ei. Occidentul a dat de înțeles că pentru a exista un semnal că vor să facă ceva, ei trebuie să se asigure că Stoianoglo va conduce procuratura generală". Cu alte cuvinte, Stoianoglo a fost o creație a Occidentului. Acest lucru se datorează faptului că el „a interacționat cu instituțiile internaționale, cu experți în reforma sistemului judiciar în Republica Moldova”.


Potrivit lui Serghei Tkaci, concluzia lui Ion Sturza confirmă și faptul că expertul internațional James Hamilton, inclus în comisia de selecție, i-a acordat lui Alexandr Stoianoglo cele mai mari calificative la toate pozițiile. Rămîne o singură versiune.


„De ce opinia lui Ion Sturza în acest caz prezintă interes? Faptele demască total versiunea Maiei Sandu privind scopul acțiunii de adoptare prin asumarea responsabilității de către guvern a modificărilor la legea procuraturii. S-a spus că acest lucru se realizează exclusiv în interesul reformării sistemului judiciar și al luptei „reale” împotriva corupției. S-a înțeles că anume acest lucru cere Occidentul. Cu toate acestea, informațiile furnizate de Ion Sturza (și semnele suplimentare) indică faptul că Occidentul a legat reforma justiției anume de numirea lui Alexandr Stoianoglo. Iar acest lucru respinge interpretarea Maiei Sandu. Mărturia lui Sturza reprezintă o scurgere din interiorul taberei politicienilor pro-occidentali și a „infrastructurii” lor. După astfel de dezvăluiri, dacă cineva a avut îndoieli că introducerea modificărilor la legea procuraturii de către guvernul Sandu este doar un truc, acestea pot fi acum spulberate ușor", a spus Serghei Tkaci.


Cu toate acestea, potrivit lui, Ion Sturza a dat o lovitură zdrobitoare eforturilor liderului PAS. Reformele în realitate sînt pentru ea doar o acoperire, ascunzînd alte obiective. La fel de ușor este distrusă și doua componentă a imaginii politice a Maiei Sandu - ca luptătoare împotriva corupției.


„Aici, desigur, ne putem aminti de dosarul penal deschis (și închis) de procurorul Ion Diacov cu privire la abuzurile în timpul achizițiilor publice în Ministerul Educației, condus de Sandu. Sau mărturia lui Iurie Leancă despre primirea de către politician a un milion de dolari pentru „reforme” de la miliardarul american George Soros. În plus, în perioada activității guvernului Sandu, agentul fiscal Evdochim Stogu a dezvăluit că din 2010 în Moldova există două mari rețele de spălare de bani. Acestea au fost „acoperite” de PDM și LDPM. Iar actualul lider al PAS pe atunci făcea parte din echipa PLDM. Și ce a făcut premierul Sandu pentru a investiga aceste demascări? Există vreo reacție la ele? Măcar verbală?”, scrie Serghei Tkaci.


”Iar acum, cum s-ar zice, cireașa de pe tort. Să ne reamintim un șir de evenimente interesante. După crearea guvernului, condus de Maia Sandu, a început procesul de „reabilitare” al lui Vlad Filat. Începutul său a fost prelucrarea opiniei publice, a cărei culminare a fost interviul cu Vlad Filat în penitenciarul nr. 13. Același penitenciar unde conducerea împiedica mai devreme chiar și avocații să se întîlnească cu clienții (cazul lui Veaceslav Platon). Apoi, Comisia parlamentară, condusă de un reprezentant ACUM, îl invită pe Vlad Filat să prezinte informații despre evenimentele legate de „furtul secolului”. Rezultatul interviului - unii deputați „și-au creat” opinia că Vlad Filat nu are nicio legătură cu frauda bancară. Și ca finalizare a procesului - eliberarea din închisoare a politicianului și a fostului șef de guvern, care a fost demis de parlament pentru acte de corupție. Se va găsi în Moldova cel puțin o persoană care se îndoiește de faptul că Vlad Filat a jucat un rol activ în implementarea schemei de jefuire a miliardelor din bănci? Și iată acum apar dovezi importante că guvernul Sandu a creat în mod intenționat condițiile pentru eliberarea din închisoare înainte de termen a celui mai mare „gangster” al politicii moldovenești”, a subliniat jurnalistul.


„Deci, după toate acestea, poate liderul PAS să fie cu adevărat un luptător împotriva corupției? Răspunsul este evident. În astfel de cazuri, de obicei, se amintește de „verdictul” lui Stanislavski - „Nu cred!”. Și s-a dovedit că într-o perioadă scurtă de timp, Maiei Sandu i-au fost smulse concomitent două măști. Eliberarea lui Filat a distrus imaginea liderei PAS de luptătoare împotriva corupției. Iar demascarea lui Ion Sturza a distrus masca de „reformatoare” a Maiei Sandu", a concluzionat Serghei Tkaci.



Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load