COVID-19 în MOLDOVA VACCINAȚI 937 115   INFECTAȚI 365 713(+548)   TRATAȚI 349 581      DECESE 9192(+30)   Mai multe detalii 
Preşedintele stiri: 3020

O donație ilegală primită de o formațiune politică va ajunge în bugetul de stat

25 iun. 16:50   Politică
2095 4

Partidul Politic „Platforma Demnitate și Adevăr”, în termen de 24 ore, urmează să întoarcă în bugetul de stat o donație care a fost făcută cu încălcarea prevederilor legale. Mai exact, un concurent electoral nu poate fi finanțat de persoane juridice care în ultimii trei ani au încheiat contracte de achiziții publice de lucrări, bunuri sau servicii în sensul Legii privind achizițiile publice.

Decizia aparține Comisiei Electorale Centrale (CEC), după ce a verificat rapoartele privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie, inclusiv informațiile din rapoartele prezentate în termen de 3 zile de la deschiderea contului cu mențiunea „Fond electoral”, ale mai multor concurenți electorali.

Totodată, CEC a luat act de demersul Partidul Politic „Democrația Acasă” și de raportul corectat privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 la situația din 4 iunie 2021 și a avertizat acest concurent electoral pentru completarea eronată a raportului respectiv.

Printre partidele ale căror rapoarte au fost verificate se numără Partidul Politic „Partidul Acțiunii Comune – Congresul Civic”, Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor, Blocul electoral „RENATO USATÎI”, PAS, Partidul Politic „Șor”, PDM, PUN, PDCM, AUR, Partidul Verde Ecologist, Partidul Politic „Partidul Legii şi Dreptății” și Partidul Politic „Puterea Oamenilor”.

În conformitate cu prevederile cadrului legal, concurenții electorali prezintă, săptămînal, în ziua de vineri, rapoartele privind finanțarea campaniei electorale. Acestea sînt plasate pe pagina web oficială a CEC.

0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Adăuga comentariu

Se împlinește un an de președinție a Maiei Sandu. Evaluați munca ei în această funcție
 X