Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Numirea lui Kulminski în funcția de vicepremier pentru Integrare este un pas bun. Opinie

24 aug. 2021,, 16:00   Politică
3559 3

Numirea lui Vladislav Kulminski în funcția de vicepremier pentru Integrare al Moldovei este un pas bun, pentru că el cunoaște și înțelege foarte bine problema transnistreană.

Opinia a fost exprimată de cunoscutul jurnalist Valeriu Demidețchi în cadrul emisiunii „Mehanizm deistvia” cu Elena Levițkaia-Pahomova pe postul NTV-Moldova, relatează Noi.md.

Potrivit acestuia, o altă întrebare este pe cine îl va atrage Kulminski în ajutorul său.

„Cel mai probabil va atrage niște profesioniști. Dar nu există un specialist mai bun pe Transnistria decît Vasile Șova. Pentru că orice soluție a conflictului se află în cutii mari cu documente, și omul trebuie să le cunoască. Avem puțini oameni care au colectat dosare, mape pe problema reglementării transnistrene, toată lumea își amintește, știe ce se poate face și ce nu, etc. Este la fel ca repararea unui automobil. Conceptual, știu că trebuie să pornesc motorul. Dar va veni o persoană și va spune de ce motorul nu se pornește, ce trebuie făcut pentru a-l porni, cît va costa acest lucru, cum va funcționa, rațional sau irațional. Astfel de specialiști sînt necesari, și ei sînt foarte puțini în toate domeniile, îi puteți număra pe degete. Iar Vasile Șova are o experiență bogată în acest domeniu și el cunoaște acest sistem”, a notat jurnalistul.

El a reiterat că numirea lui Vladislav Kulminski în funcția de viceprim-ministru pentru Integrarea Republicii Moldova este un pas bun, deoarece dacă în această funcție ar fi numită o altă persoană, cel mai probabil ar fi imposibil de stabilit un dialog cu Transnistria.


„Avem nevoie de o persoană care să poată meargă la Tiraspol, să se așeze la masa de negocieri și să discute fără niciun fel de insulte. Care are contacte în Tiraspol. Asta e diplomație. Președinții pot să se certe, să spună că nu se vor întîlni unul cu celălalt, dar acești oameni, la nivelul lor, se vor ocupa de această problemă și vor „soluționa” totul”, a spus Valeriu Demidețchi.

În opinia sa, actuala guvernare din Moldova nu are timp pentru Transnistria, deoarece înțelege că actorii externi nu sînt încă pregătiți pentru un compromis general asupra soluționării problemei transnistrene.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?