Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Novac: Oamenii care au participat la mitingul PSRM nu au fost motivați financiar

20 noi. 2018,, 08:10   Politică
5017 2

Deputatul socialist Grigore Novac susține că pentru a participa la marșul și mitingul organizat de Partidul Socialiștilor, oamenii nu au primit bani.

Parlamentarul spune că oamenii au fost invitați, au venit de bunăvoie și și-au exprimat părerea liber atunci cînd au fost întrebați de presă.„Vă imaginați cîte resurse financiare sînt necesare ca să-i motivezi pe toți?”, se întreabă socialistul. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Adevărul live”, citată de IPN.

Referitor la resursele financiare cheltuite pentru organizarea evenimentului, parlamentarul spune că acestea sînt reflectate în rapoartele pe care le prezintă regulat partidul. De asemenea, deputatul spune că PSRM nu organizează în fiecare zi astfel de evenimente, de aceea, ar fi justificate cheltuielile pentru amenajare și organizare.

Despre minorii care au fost surprinși la mitingul socialiștilor, Grigore Novac spune că acești copii erau „alături de părinții lor, nu au venit din capul lor”. „Dacă părinții consideră oportun, noi nu le putem interzice și să le dăm indicație unde să meargă cu copiii lor, cînd și la ce oră. E o chestie ce ține exclusiv de familie”, spune parlamentarul.

Duminică, 18 noiembrie, Partidul Socialiștilor au organizat un marș și un miting de protest în Piața Marii Adunări Naționale. Acesta a făcut publice obiectivele pe care se angajează să le implementeze în noul Parlament.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?