Nicu Popescu explică dreptul de veto în UE

Emisarul prezidențial pentru integrare europeană, Nicu Popescu, a declarat că discuțiile privind limitarea dreptului de veto în Uniunea Europeană reprezintă un pas firesc de adaptare înaintea extinderilor semnificative ale blocului comunitar.

„În ultimele zile, în spațiul public se discută tot mai mult despre dreptul de veto în Uniunea Europeană. Evident, acest subiect a fost imediat preluat de cei anti-europeni, care vorbesc despre discriminare și pierdere a suveranității. Hai să explicăm simplu despre ce este vorba”, a scris Popescu.

El a precizat că „în prezent, peste 80% din deciziile UE se iau prin majoritate calificată. Adică doar mai puțin de 20% dintre decizii permit drept de veto – în special în politică externă, securitate, apărare sau impozitare”.

Potrivit lui Popescu, „Uniunea Europeană are în prezent 27 de state membre și 10 țări candidate. O Uniune cu 37 de membri ar deveni tot mai dificil de administrat dacă dreptul de veto ar fi aplicat prea des. Din acest motiv, mai multe state – printre care Germania, Franța, România și Spania – au propus încă din 2023 extinderea aplicării votului cu majoritate calificată, pentru a preveni blocajele”.

Fostul ministru de externe a menționat că „limitarea dreptului de veto a avut loc aproape de fiecare dată înaintea marilor extinderi, fiind o măsură tehnică menită să asigure funcționarea eficientă a Uniunii într-un format mai extins, nu o acțiune îndreptată împotriva noilor membri”.

Popescu a menționat și exemplele istorice în care votul cu majoritate calificată a fost extins în cadrul Uniunii Europene.

– Actul Unic European (1986): introduce votul cu majoritate calificată (QMV) pentru piața internă; aproximativ 30% din legislație trece pe QMV;

– Maastricht (1993): QMV se extinde spre ~45%;

– Amsterdam (1999): ~60% din decizii pe QMV;

– Nisa (2003): ~70% pe QMV, pregătind extinderea spre Est;

– Lisabona (din 2009): ~80% din legislația Consiliului se adoptă prin QMV.

Popescu a afirmat că „dacă UE va reduce din nou oportunitățile de veto acum, Moldova ar fi tratată la fel cum au fost tratate Austria sau Finlanda la aderarea din 1995, cînd reducerea veto-ului s-a făcut prin Tratatul de la Maastricht. Este o situație normală într-o Uniune în creștere, important e să fie explicată corect și comunicată în intern, cu argumente și o decizie bună privind momentul”.

„Pentru Moldova, interesul este clar: vrem să aderăm cît mai repede. O UE care decide mai simplu și mai eficient ne ajută atît pînă la, cît și după aderare. Dreptul de veto trebuie să rămînă pentru chestiuni cu adevărat majore – apărare, securitate, politică externă –, iar în rest cooperarea și eficiența sînt în interesul nostru. O UE mai eficientă înseamnă și o aderare mai rapidă pentru Moldova”, a conchis Nicu Popescu.