Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Niciun leu nu a fost încasat în urma sechestrului aplicat pe bunurile lui Filat - investigație

10 feb. 2020,, 10:28   Politică
7546 5

În iunie 2016, fostul prim-ministru Vlad Filat era condamnat de prima instanță la 9 ani de închisoare cu executare pentru corupere pasivă și trafic de influență.

Pe lîngă privarea de libertate a lui Filat, instanțele de judecată au dispus și confiscarea specială a bunurilor imobile și cotelor sociale care aparțineau acestuia în sumă totală de 472,5 milioane de lei, scrie Ziarul de Gardă.

După ce a petrecut 4 ani și două luni după gratii, pe 3 decembrie 2019, Vlad Filat a fost eliberat din penitenciar, beneficiind de o reducere a pedepsei din cauza condițiilor proaste de detenție.

În ceea ce privește confiscarea specială a bunurilor, însă, sentința din dosarul Filat rămîne pînă în prezent neexecutată. Inițial, dosarul de executare a ajuns la executorul judecătoresc Oleg Ungureanu. Acesta explică însă că nu a mai reușit să facă executarea și că a trimis dosarul Serviciului Fiscal de Stat (SFS), instituția care urma să încaseze banii obținuți în urma vînzării averii lui Filat.

Solicitat pentru informații, SFS spune că responsabil este executorul judecătoresc Oleg Ungureanu.


Contactat repetat, executorul judecătoresc Oleg Ungureanu a afirmat că „100% dosarul a fost trimis înapoi. Ba mai mult, Serviciul Fiscal a contestat în instanța de judecată actul meu prin care a fost remis dosarul la ei. Este un dosar în instanța de judecată prin care au fost contestate actele executorului judecătoresc, și anume încheierea prin care a fost trimis titlul executoriu către Serviciul Fiscal”.

Totodată, întrebat despre confiscarea bunurilor, Vlad Filat spune că nu cunoaște nimic, dar s-a arătat sigur că dosarul său va ajunge la rejudecare.

„Eu știu și sînt sigur că dosarul meu va fi rejudecat în baza comunicărilor CtEDO, iar în cadrul unui proces echitabil eu îmi voi demonstra nevinovăția, iar celor care se grăbesc să vîndă din bunurile confiscate le-aș recomanda să nu se grăbească foarte tare pentru că ulterior intervine și răspunderea pecuniară asupra prejudiciilor care sînt aduse unei persoane fizice sau juridice”, a declarat fostul premier, menționînd că CtEDO examinează în regim prioritar cererile sale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?