Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Neînțelegerile în cadrul Blocului ACUM cresc

12 ian. 2020,, 11:45   Politică
4554 4

Fracțiunea PAS a decis să meargă separat, iar Maia Sandu şi Andrei Năstase nu s-au mai întîlnit, după ce Guvernul Sandu a fost demis. Declaraţia a fost făcută de deputata fracțiunii PPDA, Arina Spătaru.

"Eu îi privesc cu tristețe pe liderii noștri. Se învinuiesc reciproc la televizor și constat că de atunci cînd Maia Sandu pentru ultima dată ne-a vizitat fracțiunea, ea și Andrei Năstase nu s-au mai întîlnit. Este dureros acest lucru, întrucît noi am făcut multe lucruri frumoase împreună. Îmi pare rău că de acum încolo s-a luat decizia să mergem separat. Aceste premise au apărut doar după alegerile locale, atunci cînd fracțiunea PAS a decis să meargă separat", a menţionat Spătaru într-un interviu pentru diez.md.

Totodată, deputata PPDA a declarat că nu a ştiut despre decizia Maiei Sandu de a-și asuma pe propria răspundere desemnarea procurorului general.

"Personal nu am știut despre decizia pe care urma s-o ia Maia Sandu la acea ședință. Este adevărat că decizia Maiei Sandu de a-și asuma pe propria răspundere desemnarea procurorului general nu a fost cunoscută dinainte. Eu personal nu am știut și nu am vorbit despre asta cu colegii mei. Am aflat din presă și acest lucru puțin m-a întristat, pentru că mi-ar fi plăcut ca prim-ministra pe care am votat-o în parlament, cel puțin, să mă țină la curent și asta nu e pentru că am mare orgoliu, vorbesc despre comunicare. Eu cred că dacă e o asumare de guvern, atunci această persoană este responsabilă de consecințele acestui pas. Ați văzut care au fost urmările. Cred că Maia Sandu trebuia să-și retragă inițiativa. În final avem ceea ce avem", a conchis Arina Spătaru.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?