COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Năstase: Se impun unele măsuri de urgență

Năstase: Se impun unele măsuri de urgență

Platforma Demnitate și Adevăr a avut un şir de consultări cu asociaţiile de business, antreprenori şi persoane afectate de situaţia de criză în care se află Republica Moldova şi consideră necesar să iniţieze de urgenţă o comunicare reală şi eficientă cu factorii de decizie ai momentului privind atenuarea impactului nefast al crizei social-economice.

După cum informează tribuna, într-un live pe o rețea de socializare, liderul Platformei DA, Andrei Năstase a scris că, „Guvernul întîrzie nepermis de mult să vină cu propuneri serioase în acest sens, dar acum ca niciodată este nevoie stringentă de un plan guvernamental punctual și etapizat privind susținerea populației și a antreprenorilor”.

„Deja de mai multă vreme se impun unele măsuri de urgență, pe care statul trebuie să le propună în zilele imediat următoare, delimitînd competențele exclusive ale Guvernului și ale Parlamentului:

  1. Rectificarea cardinală a bugetului prin renunțarea la mai multe investiții capitale, în primul rînd la investiții în domeniul APC, unde trebuie să rămînă bani alocaţi pentru strictul necesar — salarii și pensii.
  2. Solicitarea imediată a sprijinului financiar din partea partenerilor externi și majorarea volumului împrumuturilor de la băncile comerciale de către Ministerul Finanțelor.
  3. Dublarea salariilor medicilor și ale întregului personal medical și majorarea substanțială a resurselor financiare alocate pentru procurarea echipamentelor de protecție.
  4. Alocarea resurselor pentru finanțarea parțială a șomajului tehnic impus salariaților, precum și a sistării activităţii comercianților mici, intervenită în urma închiderii piețelor.
  5. Amînarea achitării contribuțiilor sociale și medicale, precum și a TVA pentru întreprinderile din domeniile HoReCa, comerț cu produse nealimentare și industria conexă, industria ușoară, Industria din ZEL, agricultură, turism, aviație etc. pentru minim 6 luni.
  6. Introducerea moratoriului la controalele de stat pînă la finele anului.
  7. Necalcularea penalităților la achitarea serviciilor comunale pentru cel puțin 3 luni cu creditarea de stat a furnizorilor serviciilor respective.
  8. Negocierea Guvernului și BNM cu băncile comerciale privind reeșalonarea creditelor pentru agenți economici și populație pentru cel puțin 6 luni”, a enumerat Năstase.

Potrivit lui, toate aceste acţiuni, evident, nu vor contracara plenar impactul negativ al crizei social-economice survenite în urma declarării stării de urgenţă, dar îl vor atenua considerabil, contribuind la menţinerea vitalităţii economice şi a surselor de existenţă, iar ulterior la refacerea competentă şi eficientă al domeniului social-economic al Republicii Moldova.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load